Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | "Este un entuziasm uriaş în oraş". Răzvan Lucescu a vorbit despre titlul istoric aşteptat de PAOK

EXCLUSIV | "Este un entuziasm uriaş în oraş". Răzvan Lucescu a vorbit despre titlul istoric aşteptat de PAOK

Tenis

Comentarii

PAOK este aproape de un nou titlu de campioană, după o pauză de 34 de ani. Echipa pregătită de Răzvan Lucescu are un avans de 10 puncte în fruntea clasamentului din Grecia, dar şi un meci mai mult disputat faţă de ocupanta locului secund, Olympiakos.

"Este un entuziasm uriaş în oraş, dar mai sunt cinci etape. Este o diferenţă bună în favoarea noastră şi trebuie să fim foarte atenţi şi foarte motivaţi. Este o atmosferă de linişte, corectă şi de concentrare pentru acest final de campionat. Mai avem şi cele două meciuri din semifinalele Cupei, trebuie să ne calificăm, pentru că doar aşa am încheia un an de excepţie în istoria clubului PAOK şi pentru istoria fotbalului grec. Deja e un an şi două săptămâni de când am pierdut ultima dată. E un record imens, dar trebuie să finalizăm cu victoria din campionat şi din Cupă.

Nu cred că se mai poate întâmpla acest lucru, toată lumea e mult mai matură faţă de anul trecut, am trăit o experienţă foarte grea. Oricum, deciziile luate anul trecut au fost total injuste, au dat în noi şi ne-au luat titlul pe care l-am câştigat pe teren.

Eu am semnat prelungirea contractului în septembrie când s-a făcut public pentru încă un sezon, până la finalul campionatului 2019-2020. Sunt foarte multe discuţii. Nu îmi pasă. Sunt concentrat aici, am o relaţie bună cu patronul meu. I-am promis şi lui, şi băiatului că daca va fi cazul mă voi duce prima dată la el şi împreună cu ei vom discuta ce avem de făcut.

Şi dacă vom decide că a venit timpul să plec de aici, voi pleca, dacă nu, voi rămâne. Pentru că ei s-au purtat frumos cu mine, mi-au dat posibilitatea să fiu la PAOK. M-au susţinut la început când lucrurile au fost puţin mai complicate şi când eram contestat. Am ajuns împreună la această situaţie. Ei sunt cei care au o contribuţie imensă pentru că ei au creat acest grup, m-au adus pe mine ca antrenor şi mereu patronul dă direcţia" , a declarat Răzvan Lucescu pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: razvan lucescupaoksalonic 

viewscnt
Articole similare