Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Fotbalistul de care Gigi Becali trebuie să scape! Cornel Dinu a dat verdictul: "Nu e de nivelul FCSB!"

EXCLUSIV | Fotbalistul de care Gigi Becali trebuie să scape! Cornel Dinu a dat verdictul: "Nu e de nivelul FCSB!"

FCSB

Comentarii

Cornel Dinu (71 de ani) nu l-a iertat pe Ovidiu Popescu (26 de ani), cel care a îngropat-o pe FCSB la Cluj, în derby-ul cu CFR. Fotbalistul a marcat în proprie poartă, iar autogolul său a fost decisiv pe tabelă. "Mister" a spus, la Minutul 91, că Popescu nu are nicio scuză pentru greşeala sa şi nu este prima oară când o face.

Ovidiu Popescu a decis derby-ul CFR Cluj - FCSB, însă nu în favoarea echipei sale. Mijlocaşul reprofilat ca fundaş stânga în Gruia a marcat în proprie poartă şi colegii săi n-au putut să răstoarne rezultatul. Cornel Dinu nu l-a criticat în termeni duri, însă a spus că nu există nicio scuză pentru greşeala sa.

"Nu are nicio scuză şi, încercând să îmi forţez puţin memoria, am mai văzut astfel de nereuşite chiar în postura de mijlocaş a lui Ovidiu Popescu. Adică momente în care nu se coordonează piciorul de sprijin cu dinamica celui care vrea să lovească. Nu este un jucător de nivelul sau pretenţiile celor de la FCSB", a spus Cornel Dinu, luni seara, la Minutul 91.

Ovidiu Popescu a "îngropat-o" pe FCSB!

FCSB s-a deplasat la Cluj în prima etapă a Ligii 1 după reluarea competiţiei în pandemiei de COVID-19. Echipa lui Bogdan Vintilă a plecat din Bucureşti cu gândul de a învinge şi de a relansa lupta la campionat, însă Ovidiu Popescu şi-a marcat un autogol, în minutul 23, şi a spulberat speranţele roş-albaştrilor, care n-au mai putut întoarce rezultatul. CFR Cluj a luat, astfel, un avans de şapte puncte faţă de primele două urmăritoare şi e favorită certă la câştigarea celui de-al treilea titlu consecutiv în Liga 1.

 

Afla mai multe despre: ovidiu popescufcsbgigi becalicornel dinu 

viewscnt
Articole similare