Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Gică Popescu l-a dat de gol pe Hagi şi a anunţat marele transfer al lui Ianis. Ce cluburi uriaşe îl doresc

EXCLUSIV | Gică Popescu l-a dat de gol pe Hagi şi a anunţat marele transfer al lui Ianis. Ce cluburi uriaşe îl doresc

În vârstă de 20 de ani, Ianis Hagi este cel mai scump jucător din lotul Viitorului şi, totodată, cel mai râvnit. În aceste condiţii, fiul lui Gheorghe Hagi este foarte aproape de a pleca din nou în străinătate.

Deşi n-a confirmat în tricoul Fiorentinei, Ianis Hagi a revenit în Liga I şi a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători de la Viitorul şi din naţionala de tineret a României. În primele zile ale acestui an, mijlocaşul de 20 de ani a fost inclus de UEFA în topul celor mai promiţători tineri jucători din 2019 (DETALII AICI). Astfel, Ianis Hagi a intrat în atenţia unor cluburi uriaşe din Europa precum Sevilla sau AS Roma.

  • 2,5 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

"Cred că Gică s-a gândit şi la o eventuală plecare a lui Ianis. Cu siguranţă că, în curând, se va despărţi de Viitorul, pentru că aşa e normal, până la urmă, să meargă la mai bine. Şi, în cazul în care Ianis nu va pleca, poate juca împreună cu Eric. Sunt diverse formule de joc, astfel încât ambii jucători să evolueze în primul 11.

Ianis întotdeauna a fost şi este acum, mai mult ca niciodată, în atenţia fotbalului mare de afară. Se pare că nu a venit deocamdată oferta cea mai bună în primul rând pentru el, pentru că este important să aleagă nu neapărat cu sufletul, ci cu mintea" , a declarat Gheorghe Popescu pentru Telekom Sport.

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta