Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV Gigi Becali a confirmat plecarea unui nume greu de la FCSB: "Care e problema? I-am dat o grămadă de bani!"

EXCLUSIV Gigi Becali a confirmat plecarea unui nume greu de la FCSB: "Care e problema? I-am dat o grămadă de bani!"galerie foto

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a confirmat pentru Telekom Sport că Marko Momcilovic este unul dintre fotbaliştii la care FCSB va renunţa în perioada următoare.

Gigi Becali a vorbit despre situaţia lui Marko Momcilovic, fotbalist de care suporterii roş-albaştrilor sunt foarte ataşaţi.

Becali spune că este mulţumit de randamentul fotbalistului sârb şi a confirmat că sârbul nu a fost ferit de tăierile salariale de la FCSB, pe perioada pandemiei de coronavirus. Aproape sigur, din spusele patronului de la FCSB, Marko Momcilovic va fi unul dintre jucătorii la care vicecampioana va renunţa la finalul sezonului.

Momcilovic pleacă de la FCSB la finalul stagiunii


”Momcilovici, i-am dat o grămadă de bani, e adevărat. Eu sunt mulţumit de băiat, el s-a accidentat nu a jucat un an jumate, nu e vina lui. I-am dat banii, 15.000 pe lună, nu ştiu câţi ani, nu ia nici el bani două luni de zile. 30.000, care e problema?” a explicat Gigi Becali, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

”Eu m-am pus să salvez vaporul meu, să nu se înece vaporul meu. Şi de pe vaporul meu, corabia, am aruncat şi eu de pe bord câţiva saci de grâu, de porumb, din care nu mai aveam nevoie să mănânc. Şi am mai aruncat şi nu ştiu ce lucruri, care nu mai erau utile ca să salvez corabia, da? Cui nu îi convine să se ducă la lege, să reclame şi cu asta basta! Nu am dat în cap, nu am abuzat de nimeni! Am aplicat nişte regulmanete pe care statul mi le-a permis să le aplic", a declarat Gigi Becali pentru Telekom Sport.

Cristi Bălgrădean, Alexandru Stan, Adi Popa, Marko Momcilovic, Bogdan Planic şi Harlem Gnohere sunt cei şase fotbalişti de la FCSB pe care Gigi Becali i-a băgat în şomaj tehnic. Pe trei dintre aceştia, finanţatorul roş-albaştrilor îi va mai plăti în întregime doar încă o lună şi jumătate. Este vorba despre Bălgrădean, Momcilovic şi Popa, fotbalişti, cărora urmează să le expire contractele.

Momcilovic (32 de ani) este cotat la 200 de mii de euro şi a ajuns la FCSB în ianuarie 2016. În acest sezon, sârbul a jucat doar 45 de minute în Liga 1, după ce a revenit după o accidentare gravă.

Fundaşul adus de la Pandurii Târgu Jiu are 96 de meciuri pentru FCSB, 9 goluri marcate şi 9 pase decisive. El are aproape 200 de meciuri în Liga 1 pentru FCSB şi Pandurii.

FCSB s-a reunit după izolare

Vicecampioana României a renunţat la antrenamentele prin video-conferinţă, iar vineri s-a reunit la baza din Berceni a clubului, după ce toate echipele din Liga 1 au primit acceptul autorităţilor. FCSB ia măsuri de precauţie şi îşi va testa jucătorii, pentru coronavirus, urmând ca mai apoi să intre în programul de pregătire

De la reunire au lipsit Bogdan Planic, Aristidis Soiledis şi Harlem Gnohere, care au fost învoiţi de club. Cei trei fotbalişti urmează să se alăture lotului în weekend. 

Afla mai multe despre: gigi becalifcsbmomcilovic 

viewscnt
Articole similare