Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Ianis a vorbit în premieră despre greutatea numelui pe care-l poartă: ”Părinţilor le spuneam că sunt OK, dar mergeam seara în cameră şi eram puţin dezamăgit”

EXCLUSIV | Ianis a vorbit în premieră despre greutatea numelui pe care-l poartă: ”Părinţilor le spuneam că sunt OK, dar mergeam seara în cameră şi eram puţin dezamăgit”

Special

Comentarii

Ianis Hagi a vorbit deschis despre cum s-a simţit să fie mereu comparat cu tatăl său, Gică Hagi - cel mai mare fotbalist din istoria României. Mijlocaşul de 20 de ani spune că a avut o perioadă în care a fost afectat, dar că a trecut demult peste ea şi acum este conştient de valoare sa.

Ianis Hagi evoluează la fiecare meci cu o mare presiune pe spate. Faima câştigată de tatăl său l-a transformat într-un jucător mult mai analizat faţă de alţii de vârsta sa. În prezent, Ianis spune că nu mai are niciun fel de problemă cu asta, dar, la începutul carierei, a fost afectat de comparaţia cu tatăl său:

”(Care sunt avantajele şi dezavantajele în a purta numele Hagi?) În primul rând, este o onoare să port acest nume, o mândrie, pentru ceea ce a făcut tata pentru sportul românesc, pentru sport în general. Dacă mă întrebi pe mine, sunt şi avantaje, sunt şi dezavantaje.

(Spune-mi un lucru care crezi că nu a funcţionat pentru tine...) Nu neapărat că nu a funcţionat, dar pot să spun că mereu când fac ceva pe teren sau... De mic mi s-a întâmplat asta, de la prima zi când am ajuns la fotbal, până acum şi cred că va continua toată viaţa şi sunt super liniştit, că sunt conştient că port numele şi sunt conştient că aşa voi fi judecat. Mereu mi s-a spus că, orice fac pe teren, este din cauza tatălui meu. Adică dacă am dat un gol, tata l-a dat. Nu l-am dat eu, l-a dat tata.  



Am reuşit mental să trec peste. OK. Când eram mic poate mă afecta puţin şi nu spuneam, şi ţineam în mine, mereu spuneam la părinţi că sunt OK, dar poate seara mergeam în cameră şi mă simţeam puţin supărat sau dezamăgit. Să zic undeva la 13-14 ani. Deja, când am început să joc la echipa naţională, la juniori, să văd că sunt talentat şi chiar pot să le demonstrez că sunt bun şi că am ştiut că totul depinde de mine şi că fotbalul se scrie pe teren. Toate părţile negative am încercat să le transform în părţi pozitive şi chestiile astea deja mă amuză de multe ori când se vorbeşte rău despre mine şi le iau ca pe o parte pozitivă şi mă încarc pozitiv cu ele.

Lumea se aşteaptă mai mult de la mine, să fac diferenţa, să joc mereu bine, să fiu mereu decisiv pentru echipă şi eu văd că este un lucru bun. Atât timp cât lumea mă fluieră când joc slab o văd ca pe un lucru pozitiv pentru că se aşteaptă foarte mult de la mine”,
a mărturisit Ianis Hagi pentru Telekom Sport.


 

Afla mai multe despre: ianis hagigica hagi 

viewscnt
Articole similare