Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Ianis Hagi, încurajat de Boban Nikolov: "O să joace la Genk şi o să ajungă unul dintre cei mai buni fotbalişti români"

EXCLUSIV | Ianis Hagi, încurajat de Boban Nikolov: "O să joace la Genk şi o să ajungă unul dintre cei mai buni fotbalişti români"
Comentarii

Fostul mijlocaş al Viitorului, Boban Nikolov, are mare încredere în Ianis Hagi.

Fotbalistul macedonean crede că decarul echipei naţionale va începe să joace la Genk, odată cu schimbarea antrenorului, şi va ajunge unul dintre cei mai buni fotbalişti români.

"Ianis este prietenul meu. O să joace acum. A venit antrenor nou. De câte ori a intrat, şi-a făcut treaba, a dat goluri, pase de gol. Băiatul are şi presiune, dar o duce bine. Am mare încredere în el şi cred că o să ajungă unul dintre cei mai buni fotbalişti români. O să vedeţi asta, pentru că este 200 la sută concentrat pe fotbal. Nu îl interesează altceva, doar fotbal, fotbal", a declarat Boban Nikolov, pentru Telekom Sport.

Mijlocaşul aflat acum în Ungaria, la MOL Fehervar, s-a declarat încrezător şi în Răzvan Marin.

"Răzvan a făcut un pas foarte important în cariera lui. A jucat la Ajax, totuşi este Ajax. Ai nevoie de timp ca să te integrezi şi cred că este posibil să rămână acolo şi să joace. Nimeni nu are locul garantat. Ştim ce fotbal joacă Ajax şi trebuie să îi dai timp pentru acomodare. Am încredere că o să joace", a adăugat Boban Nikolov.

  • 22 de selecţii şi două goluri are Boban Nikolov la naţionala Macedoniei
  • 40 de meciuri, două goluri şi trei assist-uri a strâns Nikolov la FC Viitorul
  • 900.000 de euro este cota fotbalistului macedonean

"Domnul Hagi m-a învăţat să joc fotbal şi m-a făcut un om mai bun"

Boban Nikolov s-a referit şi la perioada petrecută la Viitorul. Macedoneanul a ajuns la Academia Gheorghe Hagi în 2010, la vârsta de 16 ani, şi a jucat la Viitorul până în 2015.

"În primele trei luni plângeam. Nu ştiam limba. Eram singurul străin din echipă şi poate de aceea am învăţat atât de repede. Am învăţat în trei luni, mergeam la şcoală. Nu îmi pare deloc rău că am ales drumul ăsta, că domnul Hagi m-a învăţat să joc fotbal. El are cel mai mare merit. M-a făcut un om mai bun, m-a făcut un om de caracter. Nu doar pe mine", a încheiat Nikolov.

Afla mai multe despre: ianis 

viewscnt
Articole similare