Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Încă un "pariu" ratat la FCSB? Cornel Dinu, despre fotbalistul pentru care Gigi Becali a insistat: "Nu înţeleg cum poţi să-l aduci"

EXCLUSIV | Încă un "pariu" ratat la FCSB? Cornel Dinu, despre fotbalistul pentru care Gigi Becali a insistat: "Nu înţeleg cum poţi să-l aduci"

FCSB

Comentarii

Cornel Dinu a analizat-o pe FCSB după ultima etapă din Liga 1, în care echipa lui Toni Petrea a câştigat cu Chindia, scor 1-0. Dinamovistul a dat verdictul în privinţa atacanţilor Ante Vukusic şi Alexandru Buziuc, ultimul fiind "pariul" lui Gigi Becali din acest sezon.

Transferul lui Alexandru Buziuc la FCSB, de neînţeles pentru Cornel Dinu

FCSB încă e în căutarea unui atacant pe care să-l facă golgheter. În acest moment, după plecarea lui Dennis Man la Parma, mijlocaşul Florin Tănase e cel mai bun marcator din Liga 1. Fostul preşedinte de imagine de la FCSB, Helmuth Duckadam, are o teorie prin care atacanţii de la FCSB ar fi sistematic "sabotaţi" de vedetele echipei. 

Ante Vukusic şi Alexandru Buziuc au intrat sub lupa lui Cornel Dinu, care nu a avut cuvinte de laudă la adresa lor. Mai mult, fostul antrenor nu-şi explică modul în care Buziuc a ajuns la FCSB de la Academica Clinceni, întrucât "face parte din categoria foarte interesantă de atacanţi care nu ajung la finalizare". 

"Şocul din nou îl reprezintă schimbările pe care le face FCSB. Nu mai vreau să mă mai leg... Schimbările şi maniera de joc... E şi linia de fund din care nu mai înţelegi nimic. Miron Şi Cristea nu sunt de nivelul acestei echipe, acolo e un punct vulnerabil.  

Schimbările pe care le face FCSB sunt şocante în sensul că cel mai surprinzător... Nu e surprinzător, pentru că îmi dau seama unde trăiesc şi cine judecă. E situaţia lui Buziuc, care intră şi joacă 33 minute. Intră Vukusic, croatul ăsta care nu se ştie ce caută. 

Nu înţeleg cum poţi să ajungi la maniera de a-l aduce (n.r. - pe Buziuc) şi am spus asta de la început. Îmi aduc aminte de Buziuc, care a avut o perioadă când s-a descurcat la Gaz Metan, după care nu văd criteriile... Doar aşa dacă a fost o lună plină, de deochi, unde se iau deciziile, de a-l aduce la Steaua (n.r. - FCSB) să joace. Nu are nimic comun. Face parte din categoria foarte interesantă de atacanţi care nu ajung la finalizare", a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport. 

În ultimul meci din Liga 1, Buziuc a intrat în minutul 46 şi a fost schimbat în minutul 79 cu Vukusic. Atacantul român are un singur gol în acest sezon. Vârful croat încă nu a marcat pentru FCSB. 

Alexandru Buziuc, "pariul" lui Gigi Becali

Gigi Becali a fost cel care a insistat pentru venirea lui Alexandru Buziuc: „L-am luat pe Buziuc, care e pariul meu. Şi Buş e pariul meu, dar Buziuc nici nu prea a fost dorit, eu am insistat, l-am adus cu forţa”, susţinea Gigi Becali despre fotbalistul venit la FCSB de la Academica Clinceni, la începutul sezonului.

 

viewscnt
Articole similare
Unde e trofeul de aur roz? Ion Tiriac s-a "zgarcit" anul acesta FOTO