Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Interviu emoţionant cu Leonard Doroftei. Plecat în Canada, fostul campion mondial nu se simte deloc „acasă”

EXCLUSIV | Interviu emoţionant cu Leonard Doroftei. Plecat în Canada, fostul campion mondial nu se simte deloc „acasă”

Box

Comentarii

Cu un palmares de 22 de victorii, o remiză şi o înfrângere la profesionişti, Leonard Doroftei (49 de ani) este unul dintre cei mai mari pugilişti din istoria României. „Moşul” este însă acum, în Canada, acolo unde duce dorul ţării sale natale.

Fostul campion mondial WBA la categoria uşoară a acordat un interviu în exclusivitate pentru Telekom Sport, în care a discutat despre viaţa pe care o duce şi Canada şi despre cum resimt nord-americanii pandemia de coronavirus.

Cum e pe la voi  în perioada asta, „Moşule”?

Sună aşa de urât "la voi"!



Cum e în Canada, atunci?  Reformulez.
Bine faci, pentru că la noi e acolo, de unde mă suni tu, din România.  Vor trece mulţi, mulţi ani până voi simţi că aici sunt "la mine", şi că pentru canadieni voi fi unul de-al lor. Chiar dacă am muncit, am boxat aici, am fost şi sunt tratat cu respect  Asta e viaţa printre străini, oriunde şi oricine ai fi. Nu eşti acasă.

Să revin la perioada actuală. E destul de multă linişte,  deşi virusul a lovit sus, în familia primului ministru. Şi încă devreme, când nu prea se generalizase panica.
Nu e poliţie pe stradă. E mai multă disciplină în Canada , oamenii respectă decizia de izolare în case. Bun, marea majoritate, pentru că şi aici e un amestec de culturi, unii sunt obişnuiţi să socializeze, să iasă la soare, acum, că a venit primăvara. Probabil că in scurt timp se vor inăspri regulile.


S-a oprit activitatea?
Da, cam ca peste tot. Toată lumea stă în casă, doar cei care lucrează în sectoare strategice mai merg la serviciu. Mulţi şi-au pierdut locurile de muncă în perioada asta, s-au închis multe afaceri, dar premierul a promis un sprijin financiar consistent pentru cei afectaţi. Se dau ajutoare şi pentru firme şi pentru cei care rămân fără serviciu. Şi d-aia sunt şi oamenii calmi, ştiu că au un sprijin în perioada asta ciudată.

Tu? Faci antrenamente în casă?
Rup! De când s-a închis totul am făcut 10 flotări, în total! E greu să faci d-acasă. Noroc că am slăbit pâna in criză, am stat mult la sală , la antrenamente. Am venit cu kilograme în plus din România şi mai prindeau curaj băieţii să intre cu mine în ring. Am facut sparring-uri ca atunci când boxam, am bătut ce-am prins, mă dureau braţele de cât am dat in ei. (N.R. râde) S-au liniştit,  nu mai vrea nimeni bătaie,  doar antrenamente.

În pauza asta te mai uiţi la meciuri d-ale tale?
La care, la ăla cu cântarul? (N.R.) Că tot vorbeam c-am slăbit.

Te mai roade şi acum, după atâţia ani? A fost în 2003.
Te frământă, te mai întreabă lumea şi acum, că ştii doar că binele se uită mai repede. Nu am pierdut atunci la cântar înainte de meciul cu Callist, s-a greşit pregătirea acelei partide, am avut un program de nutriţie care nu a fost aplicat corect, nu a fost adaptat bine la organismul meu. Eu, ca sportiv, am avut un fizic mai aparte,  nu eram foarte puternic, dar dădeam din braţe până se plictisea lumea în sală. Aşa a fost să fie! Important este că am ajuns sus, acolo, cu centura de campion mondial pe masă. Am amintiri frumoase, sunt mândru de ce am realizat.

Şi cum vă petreceţi timpul dacă s-a inchis clubul la care antrenezi?
Pe reţele de socializare şi pe internet, citesc non-stop ştiri despre ce se întâmplă în România. Dacă nu se inventa internetul ăsta, nu ştiu ce făceam! Aşa îmi împart timpul intre familie şi ştiri. Noi suntem toţi aici, la Montreal a venit şi Alex, fiul cel mic, după ce s-au oprit cursurile la Institutul de fizică atomică de la Magurele, unde studiază.


Nu mai am pe nimeni acolo, bine, fratele şi sora, dar ei au familiile lor. Nu pot să stau, însă, fără ce se întâmplă in ţară. O să trecem cu bine şi peste nenorocirea asta. Şi lucrurile vor reveni repede la normal, pentru că omul s-a obişnuit cu dinamica asta extremă, acum e la Bucureşti, seara la Montreal, a doua zi la Sydney. Toţi vor face eforturi mari să se reaşeze situaţia, să revenim la vieţile noastre obişnuite. Ne vom revedea sănătoşi!

Afla mai multe despre: dorofteicanadacoronavirusbox 

viewscnt
Articole similare