Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Ioan Becali crede că Ianis Hagi va continua la Rangers: "Îi vor activa opţiune. Va creşte frumos acolo, dacă se întâmplă asta"

EXCLUSIV | Ioan Becali crede că Ianis Hagi va continua la Rangers: "Îi vor activa opţiune. Va creşte frumos acolo, dacă se întâmplă asta"
Comentarii

Ioan Becali crede Rangers FC îi va activa opţiunea de transfer lui Ianis Hagi, la finalul împrumutului de la Genk.

Ioan Becali este, pur şi simplu, îndrăgostit de stilul de joc al lui Ianis Hagi, pe care îl vede continuând în Scoţia, deşi presa din Italia susţine că românul ar fi mai aproape de un transfer definitiv la Lazio decât la Rangers.

"Ianis e pe un drum bun, cred că Rangers îi va face opţiunea pentru că acolo e singurul care poate face ceva în plus, scoţienilor nu prea le plac, dar uneori le plac acele driblinguri. Ianis are alte calităţi, de fotbalist modern, mersul lui e mai frumos decât al tatălui, îmi place mai mult mersul lui, pare ca o gazelă, are o traiectorie frumoasă şi la Glasgow ar putea creşte frumos dacă i se face opţiunea", a declarat Ioan Becali, la Telekom Sport, în cadrul emisiunii Sport Report.

  • 5 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform Transfemarkt.de
  • 10 selecţii are Ianis Hagi la echipa naţională a României

Ianis Hagi, între Rangers şi Lazio

La finalul lunii martie, presa din Italia anunţa că Lazio a decis să îl transfere pe Ianis Hagi, dacă Rangers nu îi activează opţiunea.

"Clubul de care aparţine (n.r. - Genk) ar accepta cu bucurie între cinci şi şase milioane de euro pentru jucător. Lazio aşteaptă cu răbdare perioada de mercato din vară şi, acum că ştie cât cere gruparea belgiană, se va mişca rapid pentru a-l aduce pe Hagi", a scris site-ul besoccer.com, care citează Corriere dello Sport.

În vârstă de 21 de ani, Ianis Hagi a fost împrumutat de Rangers de la Genk, în iarnă, iar clubul scoţian are posibilitatea de a-l transfera definitiv pentru cinci milioane de euro, la finalul sezonului. Până în prezent, românul a jucat în 11 meciuri pentru Rangers FC şi a reuşit să dea trei goluri şi două pase decisive.

Afla mai multe despre: ianis 

viewscnt
Articole similare