Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Lucian Bute a revenit în ţară în vacanţă. Cu ce se ocupă acum fostul pugilist în Canada: "Îi place foarte mult şi i se potriveşte această meserie"

EXCLUSIV | Lucian Bute a revenit în ţară în vacanţă. Cu ce se ocupă acum fostul pugilist în Canada: "Îi place foarte mult şi i se potriveşte această meserie"

Box

Comentarii

De mai bine de o săptămână şi jumătate, Lucian Bute, fostul campion mondial la box profesionist, se află în vacanţă, în România, în localitatea natală, Pechea.

Chiar dacă a încercat să fie cât se poate de discret în legătură cu prezenţa lui ţară, Bute a fost totuşi reperat de presă la câteva meciuri de handbal unde a fost prezent. Potrivit unui apropiat al pugilistului, acesta preferă să-şi petreacă tot timpul alături de familie şi de prietenii săi din Galaţi.

În privinţa boxului, Bute nu a uitat sportul care l-a făcut celebru. De curând el s-a apucat de antrenorat la Montreal. ''Antrenează o grupă de copii. Îi place foarte mult să lucreze cu cei mici. Se pare că i se potriveşte ca o mănuşă această profesie de antrenor'', a declarat sursa telekomsport.ro.

Bute, afaceri pe piaţa imobiliară

În afara banilor pe care i-a câştigat din box, la puţin timp după şi-a încheiat activitatea, Bute s-a îndreptat către afacerile imobiliare, un domeniu cât se poate de prosper în Canada. Aşa se face că Bute a achiziţionat un bloc de locuinţe, locatarii plătindu-i acestuia chiria. Chiar dacă în România a încercat dezvoltarea unor mici afaceri, se pare că Bute a renunţat la ideea de a se mai implica financiar în ţară. 

Material scris de: Răzvan Ionaşcu

viewscnt
Articole similare