Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Marea împăcare! Dică a povestit cum s-a împrietenit cu Şumudică după ce în 2015 a fost făcut „breloc”

EXCLUSIV | Marea împăcare! Dică a povestit cum s-a împrietenit cu Şumudică după ce în 2015 a fost făcut „breloc”
Comentarii

Nicolae Dică (39 de ani) a participat săptămâna trecută la antrenamentele echipei lui Marius Şumudică (48 de ani), Gaziantep. Invitat în emisiunea Sport Report, de la Telekom Sport, antrenorul secund al naţionalei României a povestit cum a decurs întâlnirea cu cel cu care a fost într-un conflict puternic în 2015.

Nicolae Dică şi Marius Şumudică s-au certat în urmă cu cinci ani, pe vremea când „Nick” era secundul lui Mirel Rădoi la FCSB. Roş-albaştrii erau atunci rivali la titlu cu Astra, formaţie pe care o conducea „Şumi”. 

Şumudică l-a desconsiderat atunci pe Dică, numindu-l „brelocul lui Rădoi”, dar se pare că acum cei doi au găsit prilejul perfect să îngroape securea războiului.

Înaintea succesului incredibil pe care Gaziantep l-a obţinut în ultima etapă cu liderul Sivasspor, scor 5-1, actualul antrenor secund al „tricolorilor” mers în Turcia pentru a îi vedea la lucru pe posibilii fotbalişti selecţionabili, Maxim, Toşca şi Junior Morais.

„A fost super ok. (Tu cu Şumudică aţi avut...) Am avut clinciuri, într-adevăr.  Dar a fost ok. A vorbit Mirel cu el înainte dacă pot să merg la antrenamente, pentru că îmi doream să îi văd şi la antrenamente trei, patru zile. A fost de acord.

Am avut mai multe discuţii cu el acolo, am văzut antrenamentele, l-am întrebat unele lucruri tactice, ceea ce vroiam eu să aflu... a fost super ok, super deschis. Chiar i-am spus că nu sunt un om ranchiunos, că nu am nimic... şi el mi-a spus acelaşi lucru.

Ne-am certat, dar nu e problemă”, a declarat în exclusivitate pentru Telekom Sport, antrenorul secund al echipei naţionale a României, Nicolae Dică.

Afla mai multe despre: dicasumudicaconflictbreloc 

viewscnt
Articole similare