Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Marius Şumudică a lăsat modestia la o parte şi a explicat în stilul caracteristic cum l-a "resuscitat" pe Alexandru Maxim: "Câte exemple să vă mai dau?"

EXCLUSIV | Marius Şumudică a lăsat modestia la o parte şi a explicat în stilul caracteristic cum l-a "resuscitat" pe Alexandru Maxim: "Câte exemple să vă mai dau?"

Stranieri

Comentarii

Marius Şumudică (49 de ani) are parte de o perioadă foarte bună la Gaziantep FK, în Turcia, după cinci victorii la rând în toate competiţiile, iar Alexandru Maxim (30 de ani) e unul dintre artizanii rezutatelor bună obţinute de echipa românului în Superligă. Într-o intervenţie exclusivă la Telekom Sport, Marius Şumudică a explicat cum l-a "resuscitat" pe internaţionalul român.

Marius Şumudică a explicat cum l-a "resuscitat" pe Alexandru Maxim la Gaziantep

Alexandru Maxim e unul dintre cei mai importanţi fotbalişti de la Gaziantep FK în prima parte a sezonului, în care echipa lui Marius Şumudică a acumulat 27 de puncte în 14 partide. Cu experienţa căpătată în Bundesliga, la VfB Stuttgart şi Mainz, Maxim e unul dintre cei mai prolifici jucători ai formaţiei turce.

Marius Şumudică a lăsat modestia la o parte şi, în direct la Telekom Sport, a explicat cum a reuşit să-l facă pe Alexandru Maxim să joace din nou bine şi să dea randament, în condiţiile în care acesta nu mai jucase de foarte mult timp un meci la fosta sa echipă, Mainz, în Bundesliga. "Din caracterul pe care-l are şi din talentul meu", a spus Marius Şumudică, în stilu-i caracteristic, la Telekom Sport.

Apoi, antrenorul a dat şi exemple de jucători pe care i-a "resuscitat" şi în trecut, la Astra, în Liga 1: "Alibec, Budescu, Lovin, Ioniţă. Cât exemple să va mai dau?", a mai spus antrenorul revelaţiei din Turcia, la Telekom Sport.

Alexandru Maxim e golgheter în campionatul Turciei

Gaziantep FK a ajuns la a cincea victorie la rând în toate competiţiile din Turcia, dintre care patru în campionat şi una în Cupa Turciei. În urma seriei bune rezultate, echipa lui Marius Şumudică e pe locul trei în clasament, cu 27 de puncte strânse în 14 meciuri, iar Alexandru Maxim şi-a adus din plin contribuţia la performanţele echipei. Fostul decar de la Stuttgart şi Mainz a marcat de şapte ori şi e pe locul trei în clasamentul golgheterilor din Turcia, la un singur gol distanţă de liderul Vincent Aboubakar de la Beşiktaş. În total, în acest sezon, Alexandru Maxim are în cont opt goluri şi 16 partide pentru Gaziantep FK, în toate competiţiile.

Afla mai multe despre: marius sumudicaalexandru maximgaziantep fkturcia 

viewscnt
Articole similare