Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Mattia Montini se transferă la o altă echipă din Liga 1. Lovitură de teatru. Cu cine va semna fostul dinamovist

EXCLUSIV | Mattia Montini se transferă la o altă echipă din Liga 1. Lovitură de teatru. Cu cine va semna fostul dinamovist

Superliga

Comentarii

Mattia Montini se transferă la o echipă din Liga 1 şi rămâne astfel în fotbalul românesc. În ultimele două sezoane, atacantul de 28 de ani a jucat la Dinamo, dar a rămas în vară liber de contract.

Mattia Montini va continua în Liga 1. Din informaţiile Telekom Sport, atacantul italian a ajuns la un acord cu Astra şi urmează să semneze contractul cu fosta campioană a României. 

Montini rămâne în România. Se transferă la Astra

Jucătorul italian a evoluat în ultimele două sezoane la Dinamo, unde a lăsat o impresie foarte bună. Montini a adunat la Dinamo 47 de meciuri, timp în care a marcat 17 goluri. În sezonul trecut a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători de la Dinamo. 

Montini n-a reuşit să ajungă însă la un acord cu cei din conducerea lui Dinamo, mai ales că echipa încă nu fusese preluată de spanioli şi se afla într-o perioadă dificilă. Atacantul de 28 de ani a rămas astfel liber de contract şi a încercat să-şi caute un angajament în străinătate.

Din informaţiile Telekom Sport, Montini a fost însă căutat de mai multe cluburi din Liga 1. Însă italianul a fost atras de propunerea pe care a primit-o de la Astra şi şi-a dat acordul pentru transfer.

Montini a fost dorit şi de FCSB, dar Dinamo nu l-a lăsat să se transfere la mare rivală

În urmă cu mai bine de un an, Mattia Montini a fost curtat şi de Gigi Becali, care l-a dorit la FCSB. Însă cei din conducerea lui Dinamo n-au vrut să-l lase să se transfere la marea rivală: ”Dacă domnul Becali vrea 40 de milioane pe Man, de ce să nu vrem noi 60 de milioane pe Montini? Vedeţi că preţul o să crească! Mai dă două şi cu Sepsi, creşte preţul la 80 de milioane. Să se grabească domnul Becali”, a spus atunci Alexandru David, fost preşedinte la Dinamo. 

 

Afla mai multe despre: montini 

viewscnt
Articole similare