Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV Mirel Rădoi, mesaj categoric pentru stranierii care nu joacă la echipele de club: ”Nu putem face asta!”

EXCLUSIV Mirel Rădoi, mesaj categoric pentru stranierii care nu joacă la echipele de club: ”Nu putem face asta!”

Echipa națională

Comentarii

Invitat la Telekom Sport în cadrul emisiunii moderate de Silviu Tudor Samuilă, selecţionerul României, Mirel Rădoi a vorbit şi despre echipa naţională.

Mirel Rădoi aşteaptă şi pregăteşte meciul de baraj contra Islandei. N-a mai rămas mult timp până la ora meciului decisiv din Islanda, iar selecţionerul şi colaboratorii săi îşi faci sârguincios temele.

Invitat în studioul Telekom Sport, Mirel Rădoi a vorbit despre pregătirea acestui duel şi a recunoscut că gândeşte deja nu doar partida contra Islandei ci şi posibilul duel din ”finală” contra Ungariei sau Bulgariei. Rădoi a lansat clar un semnal de alarmă în privinţa fotbaliştilor care nu joacă la echipele lor de club:

”Nu am discutat cu toţi cei 70 de jucători pe care îi am pe listă. Sincer, nici nu ştiu numărul celor cu care am vorbit, sunt prea mulţi. Dacă ei nu vor juca absolut deloc, numărul lor va scădea. (n.r Silviu Tudor Samuilă întreabă: Răzvan Marin dacă nu joacă în perioada următoare nu o să fie la lot?) Poate să fie, dar asta nu înseamnă că numărul jucătorilor convocaţi o să fie foarte mare. Adică nu putem să avem în acelaşi timp şi Tătătuşanu şi Chiricheş, dacă nu joacă, şi Răzvan Marin şi Alexandru Băluţă, Creţu şi aşa mai departe. Nu pot să fie 7-8 jucători care nu joacă la echipa de club şi să fie la naţională” a explicat Mirel Rădoi la Telekom Sport.

El a mai completat legat de pregătirea meciului cu Islanda: ”Practic sunt două antrenamente luni şi marţi, pentru că miercuri e antrenamentul oficial şi nu poţi face mare lucru şi joi va fi meciul. Data întrunirii va fi duminică. Din discuţiile pe care noi le-am avut când am fost în cantonament, jucătorii cam ştiu, am discutat deja cu ei despre ceea ce vrem să facem. Discuţiile cu cei la care nu am apucat să ne duceam, le-am avut telefonic şi le-am spus filosofia noastră, cum vrem să procedăm. În momentul când vor veni la echipa naţională, deja avem primii paşi pregătiţi. Avem materia de antrenamente pregătite, la nivel de şedinţe să le arătăm exact antrenamentele desenate şi animate, după aceea ieşim pe teren şi facem exact ceea ce discutăm şi ceea ce au văzut. Am totul pregătit, nu doar cu Islanda, pentru că ceea ce gândim în acest moment sunt legate şi de posibilul viitor adversar, Bulgaria sau Ungaria” a mai adăugat Mirel Rădoi.


Afla mai multe despre: mirel rădoi 

viewscnt
Articole similare