Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Motivul real pentru care Gigi Becali a tăiat cu 50% salariile jucătorilor: ”Altfel, cred că făcea un efort şi le plătea”

EXCLUSIV | Motivul real pentru care Gigi Becali a tăiat cu 50% salariile jucătorilor: ”Altfel, cred că făcea un efort şi le plătea”

Superliga

Comentarii

Adrian Porumboiu este de părere că Gigi Becali a decis să taie salariile la FCSB deoarece nu mai crede în câştigarea titlului, deci nu poate spera la banii din cupele europene. În schimb, spune că CFR Cluj va câştiga din nou campionatul.

FCSB, una dintre cele mai bogate echipe din Liga 1, a decis să taie cu 50% salariile jucătorilor, din cauza pandemiei de coronavirus. Adrian Porumboiu spune că este o măsură prin care Gigi Becali încearcă să protejeze finanţele clubului, deoarece nu mai crede în titlu. În acest moment, CFR Cluj are un avans de 4 puncte şi s-au scurs doar două etape din play-off. Pe de altă parte, fostul mare arbitru internaţional susţine că Dan Petrescu va aduce un nou titlu în Gruia şi de aceea s-a decis să nu se umble la salariile jucătorilor. 
”Dacă se gândea că are şanse să ia titlu (n.r. Gigi Becali), cred că făcea un efort şi nu-i venea atât de greu să plătească salariile astea, ca să nu mai fie discuţii. Dincolo, la CFR, sunt sigur că vor lua titlul, vor juca în UCL, vor veni bani, e diferenţă de mentalitate şi de rezultate prin faptul că în ultimii doi ani au luat campionatul. De aici produc şi vin banii. 
Asta cred că e filosofia celor de la CFR, probabil că acolo are un cuvânt greu de spus Dan Petrescu, probabil le spune, e cel care face ordine în treaba asta e antrenorul. În toată lumea, antrenorul bate cu pumnul în masă şi spune că a trăit aşa ceva şi se bate pentru jucători. Pe Dan Petrescu îl văd făcând treaba asta, pe Vintilă nu-l văd în viaţa mea că îi bate cu pumnul în masă lui Gigi să spună treaba asta”, a declarat Adrian Porumboiu pentru Telekom Sport.

Gigi Becali a tăiat 50% din salarii. Ce jucători a trimis în şomaj tehnic

Patronul FCSB a decis să reducă la jumătate fondul de salarii, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus. Gigi Becali a afirmat că măsura va fi valabilă până când jucătorii vor reuşi să ducă echipa în grupele cupelor europene.
Însă au fost şi jucători care n-au acceptat înjumătăţirea salariului şi au fost astfel trimişi în şomaj tehnic: Bogdan Planic, Cristi Bălgrădean, Marko Momcilovic, Alexadru Stan, Harlem Gnohere şi Adi Popa. 

Afla mai multe despre: adrian porumboiu 

viewscnt
Articole similare