Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | "Nu mă aşteptam niciodată să ajungem la ultimul meci să arătăm atât de slab!". Basarab Panduru, surprins de cum au evoluat lucrurile pentru naţionala lui Rădoi după victoria cu Austria

EXCLUSIV | "Nu mă aşteptam niciodată să ajungem la ultimul meci să arătăm atât de slab!". Basarab Panduru, surprins de cum au evoluat lucrurile pentru naţionala lui Rădoi după victoria cu Austria

Echipa națională

Comentarii

Basarab Panduru (50 de ani) a revenit în studioul Telekom Sport şi a analizat partida Irlanda de Nord - România 1-1. "Pandi" s-a declarat surprins de modul cum a arătat naţionala lui Mirel Rădoi, care, consideră el, a mers în jos ca evoluţie după victoria din Austria (3-2).

România a făcut egal cu Irlanda de Nord la Belfast, 1-1, după ce Eric Bicfalvi a marcat golul egalizator în minutul 81. Prin acest rezultat, echipa naţională a reuşit să-şi asigure repartizarea în urna a doua la tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Revenit în studioul Telekom Sport, Basarab Panduru a pus "lupa" pe jocul tricolorilor şi concluzille n-au fost deloc plăcute.

"Nimeni nu se aştepta după ce ai văzut echipa asta din primul meci să se ajungă la meciul 6, meciul 8, de fapt. În meciul 8 să ajungi la echipa asta. Hai să fim corecţi, să nu mai facem 3-4-3, că nu jucăm... Camora e fundaş stânga, Creţu dreapta, hai să o facem cu 5 pe fund ca să fie corectă. 5-2-3, cam aşa arată echipa noastră.  Că voiai tu pe faza de atac Camora şi Creţu să se transforme în nişte mijlocaşi, e altă poveste.  

Nu mă aşteptam niciodată să ajungem la ultimul meci şi să fim atât de slabi, am jucat un singur minut, minutul 81, când Tănase face acţiunea pe partea stângă, centrează, lui Bicflavi îi vine mingea, mai mult sub el, cu şut, bagă mingea la colţul scurt unde pleacă portarul.  Am jucat un singur minut în meciul asta.  



După meciul cu Austria, despre care trebuie să discutăm, noi am jucat tot mai puţin, ajungând la ultimul meci să jucăm un minut. Culmea e că ne-a ajuns un minut să terminăm pe locul 20 şi implicit în urna 2"
, a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.

Irlanda de Nord - România 1-1, în Liga Naţiunilor

Reprezentativa României a remizat, miercuri seară, la Belfast, scor 1-1 (0-0), cu selecţionata Irlandei de Nord, în ultima etapă a Grupei 1 a Diviziei B din cadrul Ligii Naţiunilor. În celălalt meci din grupă, liderul Austria a remizat acasă cu Norvegia, scor 1-1, datorită unui gol marcat în minutul 90+4. Nord-irlandezii au retrogradat în Divizia C, ocupanta primului loc promovează în Divizia A.

În Irlanda de Nord, au marcat Boyce ’56 pentru gazde şi Bicfalvi ’81 pentru tricolori.

Tricolorii au purtat banderole negre în memoria victimelor tragediei de la Piatra Neamţ. Înainte de startul partidei s-a ţinut un moment de reculegere.

În tribune s-au aflat 1.060 de spectatori.

Irlanda de Nord: Peacock-Farrell – Ballard, Evand, Cathcart – Kennedy (Lewis ’66), McNair, Smith (Galbraith ’79), Mccann, Dallas – Magennis (McLaughlin ’79), Boyce (Washington ’66). Selecţioner: Ian Baraclough.

România: Tătăruşanu – Nedelcearu, Cristea, Toşca (Bicfalvi ’74) – Creţu (Mogoş ’64), Marin, Nistor, Camora, – Man (Maxim ’64), Alibec (Băluţă ’87), Tănase (Ganea ’87). Selecţioner: Mirel Rădoi.

Meciul a fost arbitrat de elveţianul Sandro Scharer, ajutat de asistenţii Bekim Zogaj şi Jonas Erni, iar Fedayi San a fost patrulea oficial.

În aceeaşi grupă, Austria a terminat la egalitate cu Norvegia, pe teren propriu, scor 1-1, înscriind golul egalizator în minutul 90+4, prin Grbic. Norvegienii au marcat prin Zahid, în minutul 61.

Cu câteva ore înainte de cele două partide, Comisia de Apel a UEFA a anunţat decizia cu privire la confruntarea România – Norvegia, care a fost anulată, oaspeţii neputând să facă deplasarea. Tricolorii au fost declaraţi câştigători la masa verde (3-0). Potrivit federaţiei norvegiene, aceasta are dreptul să conteste decizia Comisiei de Apel.

Clasamentul grupei este următorul: 1. Austria – 13 puncte, 2. Norvegia – 10 puncte, 3. România – 8 puncte, 4. Irlanda de Nord – două puncte.

Afla mai multe despre: basarab panduruechipa nationalamirel radoi 

viewscnt
Articole similare