Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | "Nu sunt de acord cu libertatea asta!". Valeriu Iftime, patronul Botoşaniului, voia ca jucătorii să rămână în cantonament până la reînceperea Ligii 1

EXCLUSIV | "Nu sunt de acord cu libertatea asta!". Valeriu Iftime, patronul Botoşaniului, voia ca jucătorii să rămână în cantonament până la reînceperea Ligii 1

Superliga

Comentarii

Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoşani, nu e de acord cu decizia ca jucătorii să nu mai stea în cantonament până la începerea Ligii 1. Omul cu banii de la formaţia botoşăneană crede că pericolul de îmbolnăvire e mai mare dacă nu vor mai sta fotbaliştii în cantonament. Iftime susţine că nu costă foarte mult să ţii fotbaliştii cantonaţi.

Iftime nu e de acord cu libertatea totală a jucătorilor în această perioadă. Omul de afaceri susţine că mai mult de 50 de mii euro nu ar costa un cantonament de trei săptămâni pentru toată echipa.

"E o ştire falsă să spunem că a sta în cantonament e mai scump sau ăsta e cel mai greu lucru de suportat. Eu nu sunt de acord cu libertatea asta, dacă mă întrebaţi pe mine. Eu aş fi vrut să rămână în cantonament, pentru că ar trebui să facem toate eforturile să minimizăm o posibilă infectare a unuia dintre noi. Nu era o tragedie să mai stăm în cantonament, pentru că era o măsură în plus de precauţie.
 
Fiecare club deja a anunţat tot felul de măsuri financiare şi a redus salariile cu cel puţin 100.000, 200.000 de euro pe buget anual, iar un cantonament de-ăsta mai mult de 50.000 de euro nu costă, chiar dacă ar fi trei săptămâni, să spunem"
, a spus Valeriu Iftime, la Telekom Sport.

Ministerul Sănătăţii şi MTS au decis: fotbaliştii nu vor fi obligaţi să stea în cantonament după 1 iunie!

Fotbaliştii nu vor mai fi obligaţi să se pregătească în cantonamente închise, dar cluburile vor trebui să îşi asume răspunderea legală în acest sens, se arată în regulamentul privind condiţiile necesare pentru reluarea competiţiilor sportive organizate în aer liber din 1 iunie, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

"Prin derogare de la prevederile stipulate în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 583/842/2020, structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără a fi necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii, în cazul apariţiei unei infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul propriilor sportivi şi staff tehnic. În cazul în care structura sportivă îşi asumă decizia de a renunţa la cantonamentul în regim închis, aceasta întocmeşte proceduri proprii, specifice ramurii sportive, care să stabilească măsuri pentru protejarea sănătăţii participanţilor la activitatea sportivă, în condiţiile legii;- în cazul în care se produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate", se arată în documentul citat.

Jucătorii, componenţii staff-ul tehnic şi medical, personalul de suport implicat în activitatea echipelor, arbitrii şi observatorii vor fi testaţi cu 2-3 zile înainte de primul meci, dar şi din 14 în 14 zile. Dacă, în orice moment, una dintre persoanele menţionate dezvoltă simptome COVID-19, aceasta se izolează şi se testează RT-PCR.II.

Afla mai multe despre: valeriu iftimeliga 1cantonamentefotbalistifc botosani 

viewscnt
Articole similare