Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Patronul care a format o super forţă în Liga 1. Andone: ”A investit 25 de milioane de euro în stadion, din ce ştiu”

EXCLUSIV | Patronul care a format o super forţă în Liga 1. Andone: ”A investit 25 de milioane de euro în stadion, din ce ştiu”galerie foto

Superliga

Comentarii

Ioan Andone susţine că un patron a fost foarte generos cu investiţiile pe care le-a făcut la o echipă din Liga 1, pe care a transformat-o într-o forţă a campionatului. Andone spune că Arpad Paszkany a cheltuit sume impresionate de bani la CFR Cluj şi dă stadionul drept exemplu, unde a investit în jur de 25 de milioane de euro.

În urmă cu mai bine de 10 ani, Arpad Paszkany era un patron în mare vogă. Omul de afaceri a apărut cu mari ambiţii, dar şi cu un stil total diferit, într-un peisaj dominat atunci de figuri precum Gigi Becali, Adrian Porumboiu, Cristi Borcea sau Marian Iancu.

Mult mai discret decât cei enumeraţi mai sus, Paszkany a avut ambiţia de a o transforma pe CFR Cluj într-o forţă a Ligii 1. Şi a reuşit. Ioan Andone susţine însă că omul de afaceri a investit sume impresionante şi a cheltuit aproximativ 25 de milioane de euro doar pentru modernizarea stadionului.

Arpad Paszkany, patronul care a transformat-o pe CFR Cluj într-o super forţă a Ligii 1

CFR Cluj este o echipă care a fost înfiinţată în 1907, însă primul titlu a venit abia în 2008, datorită ambiţiei lui Arpad Paszkany de a transforma echipa într-o forţă a Ligii 1. CFR Cluj a promovat în Liga 1 în anul 2004 şi de atunci a crescut constant şi s-a impus în galeria marilor echipe din România.

Cu Paszkany patron, CFR Cluj a câştigat primele 3 titluri de campioană din istorie şi a jucat în grupele Champions League, unde a lăsat o impresie excelentă. Ioan Andone, cel care a fost antrenor în Gruia în perioada aprilie 2012 - octombrie 2012, susţine însă că aceste performanţe l-au costat mulţi bani pe Arpad Paszkany.

”Sunt 7 campionate în 13 ani. Trebuie să recunoaştem că datorită lui Paszkany. A fost un ivestitor... eu cred că a pierdut bani aici, a şi vândut foarte bine, dar are investiţie în stadion de 25 de milioane, din ce ştiu eu. Sunt oameni care se luptă pentru echipa lor, sunt oameni care tot timpul au vrut numai performanţă, nu s-au gândit şi la viitor. Ei trăiesc momentul.

La cluburile la care eu am fost tot timpul m-am gândit şi la viitor. Adică să las 4-5 jucători tineri de viitor, să ajungă la echipa naţională. Ei au schimbat şi ei foarte puţini antrenori, deci rezultatele astea nu sunt întâmplătoare”, a dezvăluit Ioan Andone la Telekom Sport.

Iuliu Mureşan, despre cum CFR Cluj a ajuns o forţă a Ligii 1: ”Le-am lăsat un club bine format”

Arpad Paszkany şi-a vândut în 2017 acţiunile la CFR Cluj, după o perioadă în care şi-a redus considerabil investiţiile şi a băgat echipa în insolvenţă. Până la urmă, clubul a ajuns în posesia lui Neluţu Varga, cel care a păstrat aceeşi linie de performanţe.

Pe bazele care au fost puse atunci, CFR Cluj a reuşit ulterior să câştige încă 4 titluri de campioană şi a dominat categoric ultimii ani din Liga 1. Într-un interviu pentru Telekom Sport, Iuliu Mureşan, mâna dreapta a lui Arpad Paszkany la CFR Cluj, a povestit cum a ajuns clubul din Gruia o forţă a Ligii 1.

”În perioada mea, am luat echipa din Liga 3. Chiar nu mă pricepeam la fotbal, nu eram fan. Arpad Paszkany era mai pasionat, dar nici el nu a practicat. Noi am luat-o de la zero, iar noi le-am lăsat un club bine format, pus pe şine. Să zicem că le-a fost mai uşor de dus mai departe.

Clubul era campion, clubul avea mentalitate de câştigător şi au dus munca foarte bine, până la o performanţă notabilă. Sunt perioade diferite. Nouă ne-a fost mai greu, luând clubul din Liga 3 şi să joci în Champions League”, a povestit Iuliu Mureşan pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: arpad paszkany 

viewscnt
Articole similare