Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Piţurcă intervine în conflictul Hagi - Răzvan Lucescu! "Trebuie să existe respect!" Ce a avut de spus Piţi

EXCLUSIV | Piţurcă intervine în conflictul Hagi - Răzvan Lucescu! "Trebuie să existe respect!" Ce a avut de spus Piţi

Fotbal intern

Victor Piţurcă face un apel la calm după ce între Gheorghe Hagi şi Răzvan Lucescu a izbucnit un conflict verbal, în urma calificării naţionalei U21 în semifinalele EURO 2019.

Hagi l-a atacat pe Răzvan Lucescu pentru o declaraţie a acestuia privind "Generaţia U21", însă Piţi spune că orice părere trebuie respectată, iar oamenii de fotbal nu ar trebui să discute atât de mult în contradictoriu.

În plus, Piţi consideră că astfel de discuţii mută atenţia de la performanţa extraordinară obţinută de tinerii jucători antrenaţi de Mirel Rădoi.

"E greu să creezi oriunde. E greu şi în străinătate. Între noi, oamenii de fotbal, ar trebui să existe un respect. Fiecare îşi spune părerea. Părerea fiecăruia trebuie respectată.

Toată lumea are un merit, nu pot să spun cât de mare este meritul lui Gică Hagi, pentru că nu ar fi corect faţă de antrenorul echipei naţionale. Noi ştim cât a muncit Hagi cu mulţi dintre jucătorii care sunt la loturile naţionale, dar haideţi să vorbim acum despre cei care sunt vedetele: antrenorii şi jucătorii de la tineret. Aşa este corect
", a declarat Victor Piţurcă pentru Telekom Sport.

  • Ce declarase Răzvan Lucescu: "Nu, generaţia asta nu poate fi salvarea fotbalului românesc. Nu e corect să aşteptăm de la aceşti jucători salvarea. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsura de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa nationala mare, ne legăm foarte tare de această naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnaă fotbalul românesc. După acest turneu, fiecare jucător o va lua pe un drum. Poate fi dusă această naţională, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu! A, că dintre aceşti jucători, 5-6 vor forma un grup puternic şi poate că acest grup poate aduce calificări echipei naţionale, da. Asta se poate întâmpla. Sunt emoţionat că sunt atâţia români la turneul final. E echipa naţională cea mai iubita la acest moment. E aspectul cel mai frumos şi dătător de speranţe"

 

  • Reacţia lui Gheorghe Hagi: "Unii înghit în sec. Haideţi să ne bucurăm de succesul lor, să vorbim despre ei. Germania o să vină, o să fie o semifinală. Băieţii ăştia au ajuns atât de departe. Au valoare, bravo lor. Sunt o generaţie.  Apopo de ce a zis Răzvan Lucescu, că am citit în ziar, că nu e o generaţie. Ba da, e o generaţie. E o generaţie care a fost crescută, au merite, nu cum a zis el că nu e o generaţie, sunt doar cinci, şase jucători. Probabil că el nu ştie ce înseamnă să construieşti o generaţie, să lucrezi cu copii. Să se ducă în Grecia, la pistolarul lui (n.r. patronul lui PAOK) pe care îl are acolo, la PAOK, cu pistoalele şi toate. A greşit flagrant faţă de aceşti copii. Taică-su a jucat în generaţia anilor '70, în anii '80 am avut o generaţie care a câştigat Champions şi a făcut performanţe foarte mari. Şi în anii '90 a fost altă generaţie care ne-a dus la Campionate Mondiale şi Europene. Pentru el e greu să înţeleagă acest lucru sau probabil nu îi convin performanţele care se obţin.

    Răzvan s-a legat că nu e o generaţie şi e ceva grav faţă de aceşti băieţi, ei sunt un grup, o echipă, o generaţie. A făcut o greşeală mare, enormă, gravă, să nu recunoşti o generaţie care uite unde te-a adus. El nu e obişnuit cu generaţiile, e obişnuit cu pistolarii din Grecia. Ataci nişte copii! Să dai cinci, şase nume, cum să fie doar cinci, şase nume într-o generaţie care cred că o să ajungă 15 în echipa naţională sau 20 din ei? O să încerce să ducă România unde nu visa niciunul. Mulţi dintre oameni e greu să viseze că aceşti copii pot ajunge să joace, dar uite că joacă în semifinale de Campionat European U21, ceva unic în România. Am rămas tablou când am citit. Contează mai mult PAOK, pistolarii, pistoalele şi ce mai e pe la ei.

    Eu zic că a făcut o greşeală enormă, dar e greu cu lucratul, cu construitul la jucători tineri, să construim, e greu. Tatăl său a făcut-o foarte bine şi ştie ce înseamnă o generaţie, să creşti o generaţie, că construieşti generaţii de campioni, care după aceea reprezintă ţara pe cel puţin 10 ani. Tatăl său ştie, el mai puţin, el e mai pragmatic, a ajuns la un nivel aşa de mare, a câştigat campionatele şi e greu. Am văzut că ne critică fotbalul românesc, asta e, ce să facem? Le suportăm, dar să vină să împingă şi să muncească şi să facă ceva pentru fotbalul românesc, să lase pistolarii pe acolo”

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta