Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV Răzvan Burleanu: ”A câştigat echipa mai bună, dar sacrificiul arătat ne dă speranţe mari!”

EXCLUSIV Răzvan Burleanu: ”A câştigat echipa mai bună, dar sacrificiul arătat ne dă speranţe mari!”
Comentarii

Preşedintele FRF a vorbit imediat după meci şi a subliniat sacrificiul arătat de elevii lui Mirel Rădoi într-un meci contra unui adversar foarte puternic.

România a fost învinsă cu scorul de 2-1 de selecţionata Germaniei, într-un meci din etapa a şaptea a grupei J a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2022, în care a condus cu 1-0. Tricolorii sunt acum pe locul patru în grupă.

România a pierdut greu la Hamburg, cu Germania. Ianis Hagi a marcat un super-gol

Naţionala României a făcut la Hamburg cel mai bun meci din mandatul lui Mirel Rădoi. Tricolorii au condus până în minutul 52 Germania şi au fost aproape de un egal pe terenul fostei campioane mondiale.

Imediat după meci, Răzvan Burleanu a făcut o scurtă declaraţie ca urmare a partidei de la Hamburg:

”A câştigat echipa mai bună în seara asta, dar sacrificiul pe care l-am arătat ne dă foarte mari speranţe în ceea ce priveşte meciurile următoare pentru o calificare de pe locul 2” a mărturisit preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, după meci. 

România a condus Germania la pauză cu 1-0 prin golul senzaţional marcat de Ianis Hagi. Gnabry şi Muller au întors însă partida.

În aceeaşi grupă, Islanda a remizat cu Armenia, scor 1-1 (goluri Johannesson ’77 / Hovhannisyan ’35) şi Liechtenstein a pierdut cu 0-4 confruntarea cu Macedonia de Nord (goluri Velkoski ’39, Alioski ’66 – penalti, Nikolov ’74, Churlinov ’83).

Clasament: 1. Germania – 15 puncte, 2. Macedonia de Nord – 12 puncte, 3. Armenia – 12 puncte, 4. România – 10 puncte, 5. Islanda – 5 puncte, 6. Liechtenstein – un punct.

Afla mai multe despre: mirel rădoifrfrăzvan burleanu 

viewscnt
Articole similare