Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Reacţia atacantului italian pe care Mirel Rădoi vrea să-l naturalizeze: ”Ar fi mare mândrie”

EXCLUSIV | Reacţia atacantului italian pe care Mirel Rădoi vrea să-l naturalizeze: ”Ar fi mare mândrie”

Superliga

Comentarii

Unul dintre jucătorii pe care Mirel Rădoi ar vrea să-i naturalizeze spune că ar fi o mare mândrie dacă ar juca pentru naţionala României. În plus, Dumitru Cardoso susţine că potenţialul său este şi mai mare faţă de ceea ce a arătat până acum.

În vară, Dumitru Cardoso s-a transferat la Gaz Metan Mediaş, prima sa aventură în fotbalul românesc. Atacantul care a jucat şi pentru Napoli a reuşit să se impună şi să impresioneze, şi a fost remarcat de Mirel Rădoi, care a declarat că ar vrea să-l naturalizeze. Jucătorul de 28 de ani spune că ar fi o mare mândrie pentru el să joace pentru ţara natală a tatălui său.

”Ceva foarte frumos, înseamnă că am făcut ceva bun, dar mai am de lucrat, am căzut mult fizic în ultimele două luni, dar echipa m-a ajutat mult şi cu pregătirea asta să mă întorc la 100% bine. Dacă sare ocazia asta cu naţionala, e ceva foarte frumos pentru mine, pentru familia mea. E o mândrie mare.

(A fost o presiune când a zis că te vrea la naţionala?) Nu, nu a fost o presiune. A fost o gândire a lui şi chiar nu a fost presiune, m-a stimulat acest lucru, dar repet, am trecut-o printr-o perioadă mai slabă fizic şi important e că mă ridic din nou”
, a declarat Dumitru Cardoso pentru Telekom Sport.

Rădoi ar vrea să-i naturalizeze pe Cardoso şi pe Omrani

Imediat după ce a ajuns la naţionala de seniori, Mirel Rădoi a dezvăluit la Telekom Sport că ia în calcul inclusiv naturalizările. Doi dintre jucătorii pe care i-a remarcat şi crede că ar ajuta naţionala sunt Dumitru Cardoso (28 de ani) şi Billel Omrani (26 de ani), ambii atacanţi:

”Sunt doi jucători străini pe care i-aş putea identifica în momentul de faţă ca jucători care ar putea fi naturalizaţi, Omrani şi Cardoso. Sunt jucătorii care mie îmi plac şi o să avem o discuţie la nivel de Federaţie. Nu avem cum să facem procedurile până la meciul cu Islanda”, a declarat Mirel Rădoi pentru Telekom Sport.

Dumitru Cardoso, românul născut în Suedia şi crescut în Italia

Atacantul lui Gaz Metan impresionează şi prin povestea vieţii sale. Tatăl lui Cardoso este român, mama lui este din Brazilia, el s-a născut în Nacka - Suedia, iar soţia sa este daneză. Dumitru Cardoso are însă doar cetăţenie italiană şi română.

”E o istorie unică, cred, dar de când eram mic am avut puţină confuzie în cap, că nu ştii de unde eşti cu adevărat. Dar acum cred că e ceva unic, frumos, că ai o legătură cu patru ţări, ştii cultura a patru ţări şi asta te ajută să fii un om mai bun cred”, a spus Cardoso pentru Telekom Sport.

Nicolao Manuel Dumitru Cardoso a intrat în atenţia presei de la noi în urmă cu aproape un deceniu, atunci când Napoli l-a transferat de la Empoli pentru 1,5 milioane de euro. La gruparea italiană, el a adunat însă doar 12 partide şi a fost împrumutat rând pe rând la Ternana, Cittadella, Urbs Reggina, Veria, Latina Calcio, Nottingham Forest, pentru ca în vara anului 2017 să fie cedat gratis la Alcorcon. Ulterior, el a mai evoluat la Gimnastic şi Livorno.
 

Afla mai multe despre: dumitru cardoso 

viewscnt
Articole similare