Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Reacţia preşedintelui CNCD după ce a apărut raportul UEFA despre cazul Sebastian Colţescu. Csaba Asztalos îl făcuse praf pe arbitrul român

EXCLUSIV | Reacţia preşedintelui CNCD după ce a apărut raportul UEFA despre cazul Sebastian Colţescu. Csaba Asztalos îl făcuse praf pe arbitrul român
Comentarii

Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi-a nuanţat poziţia faţă de cazul în care Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism, după ce inspectorul care a anchetat cazul a ajuns la concluzia că arbitrul român nu a greşit.

Inspectorul desemnat de UEFA să ancheteze cazul în care Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism, în timpul meciului PSG - Istanbul Başakşejir, a finalizat ancheta. Acesta a ajuns la concluzia că Sebastian Colţescu nu poate fi acuzat de rasism. Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, unul dintre cei care l-au criticat dur pe Colţescu, îşi nuanţează acum poziţia, într-o reacţie oferită pentru Telekom Sport.

Reacţia preşedintelui CNCD, Csaba Asztalos, după inspectorul UEFA a susţinut că n-a fost vorba despre rasism la Sebastian Colţescu

Imediat după incidentele de la PSG - Istanbul Başakşehir, când Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism, Csaba Asztalos a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai arbitrului român. Acum, preşedintele CNCD şi-a îndulcit discursul şi spune că atunci a spus doar că este nevoie de mai multă grijă în exprimare.

”Acesta este punctul de vedere al celor de la UEFA, e analiza făcuta de ei. Eu, din punctul meu de vedere, la vremea respectivă, am analizat lucrurile aşa cum erau atunci, nuanţând faptul că sunt lucruri interpretabile şi ar trebui să avem mai multă grijă, în exprimare”, a declarat Csaba Asztalos pentru Telekom Sport.

Pe 9 decembrie, în timpul meciului PSG - Istanbul Başakşehir, Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism după ce s-a referit la Pierre Webo ca la ”cel negru de acolo”. Imediat, Demba Ba şi Pierre Webo au sărit la gâtul arbitrului român şi au refuzat să mai joace.

Cele două echipe au mers la vestiare şi au transmis că vor fi de acord să continue doar dacă brigada de arbitri din România va fi schimbată. Partida s-a reluat până la urmă pe 10 decembrie, cu o altă brigadă de arbitri.

Ce a spus Csaba Asztalos după ce Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism

Într-o declaraţie dată după meci pentru Gazeta Sporturilor, Csaba Asztalos, preşedintele CNCD a criticat aspru exprimarea folosită de Sebastian Colţescu, pe care a considerat-o rasistă.

„Exprimare e rasistă, fără nicio posibilitate de interpretare, şi arată faptul că acest arbitru este total nepregătit în ceea ce priveşte valorile şi regulile atât ale FRF, cât şi ale UEFA şi FIFA. Toate cele trei entităţi au prevederi foarte clare împotriva rasismului, iar arbitrii au un rol cheie în sancţionarea acestor gesturi.

În accepţiunea lui Colţescu, el nu cunoaşte, efectiv, că exprimarea negru e una rasistă. El putea să identifice jucătorul după număr, putea să spune că e afro-american. Arată gradul lui de cunoaştere. E o pată imensă asupra României şi a arbitrajului din România. Este un incident de o gravitate extremă, s-a întrerupt un meci în direct”

Afla mai multe despre: sebastian colţescu 

viewscnt
Articole similare