Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Ruptură totală între Mirel Rădoi şi Gigi Becali. Selecţionerul României, noi declaraţii tranşante

EXCLUSIV | Ruptură totală între Mirel Rădoi şi Gigi Becali. Selecţionerul României, noi declaraţii tranşante

Echipa națională

Comentarii

Mirel Rădoi spune că a întrerupt orice comunicare cu Gigi Becali, după ce naşul său i-a reproşat că n-a convocat mai mulţi jucători de la FCSB şi i-a cerut demisia după rezultatele slabe ale echipei naţionale.

Gigi Becali i-a cerut demisia lui Mirel Rădoi după ce naţionala României a pierdut meciurile cu Islanda (barajul pentru EURO 2020), Norvegia şi Austria (Liga Naţiunilor). În plus, patronul FCSB i-a reproşat că nu i-a chemat la naţională pe Florin Tănase, Dennis Man şi Darius Olaru. De atunci, Mirel Rădoi spune că a întrerupt orice legătură cu Gigi Becali.

Ruptură totală între Mirel Rădoi şi Gigi Becali: ”Nu avem ce să discutăm”

Selecţionerul României susţine că n-a mai avut niciun fel de dialog cu Gigi Becali, după ce a făcut acele afirmaţii. Rădoi spune că nu mai au subiecte comune şi nu s-a mai impus astfel vreun fel de conversaţie:

”(Ai discutat cu el în perioada asta?) Nu. (Nu mai vorbeşti cu el?) Nu avem ce să discutăm. Despre fotbal el le ştie pe toate şi eu nu am ce să mai discut şi alte lucruri.. afaceri nu am cum să fac, pentru că eu nu am banii lui, aşa că nu avem ce discuta”, a declarat Mirel Rădoi pentru Telekom Sport.

Ruptură între Mirel Rădoi şi Gigi Becali: ”N-am cum să nu chem jucători de la FCSB, dacă sunt foarte buni”

Fostul căpitan al FCSB-ului a lămurit şi problema jucătorilor pe care Gigi Becali i-ar fi vrut la naţională. Rădoi spune că întotdeauna îi va chema la naţională pe cei mai în formă jucători, indiferent de relaţia pe care el o are cu Gigi Becali:

”(Declaraţia aceea ai perceput-o ca un reproş că nu ai selecţionat de la FCSB?) Probabil. Ce vorbeam mai devreme, sunt persoane care, dacă ei gândesc aşa, cred că toată lumea gândeşte aşa. Eu nu am cum să nu chem jucătorii de la FCSB, dacă ei sunt foarte buni eu să nu îi chem. Păi ,în primul rând, înseamnă că eu nu îmi doresc binele meu, binele echipei naţionale, nu am cum. Să zicem că eu şi naşul meu avem un conflict , eu ce fac? Mă răzbun pe mine singur?”, a mai spus Rădoi pentru Telekom Sport.

”Mirel Rădoi nu e potrivit, dacă a mâncat trei bătăi. E finul meu şi îl iubesc, dar dacă mănânci trei bătăi? Eu îl ştiam pe Rădoi demn. De ce te mai agăţi? Ai mâncat trei bătăi, la revedere. Ce să mai faci? Gata! Bă... fără Man, Coman şi Tănase n-ai ce căuta la naţionala României. Aia-i naţională? Păi, Tănase e cel mai bun jucător din România la ora asta şi nu e convocat! Man, unul dintre cei mai buni. 15 milioane. Nu e convocat ”15 milioane”. 11-le ideal este: iei foaie şi scrii primul Tănase, după aia nu ştiu ce faci. Pui Tănase, Man, Coman şi Olaru. Ăştia 4”, declaraţia dată de Gigi Becali, care a produs o ruptură între el şi Mirel Rădoi.

viewscnt
Articole similare
Poza care face inconjurul lumii. Prima reactie a iubitei lui Eriksen dupa criza cardiaca a...