Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Schimbare de linii! Fundaşul central de la Juventus aşteptat la naţională: "Îl vom vedea la echipa mare"

EXCLUSIV | Schimbare de linii! Fundaşul central de la Juventus aşteptat la naţională: "Îl vom vedea la echipa mare"

Echipa națională

Comentarii

Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a prefaţat meciul dintre România U21 şi Malta U21. De asemenea, acesta a vorbit şi despre Radu Drăguşin (18 ani), fotbalistul de la U21, pe care-l vede la naţionala mare în viitor.

LIVE TEXT | România U21 – Malta U21, marţi, de la 20:00, pe Telekomsport.ro

"Am pierdut meciul, am pierdut şi acel punct de siguranţă în lupta noastră pentru locul doi. Un singur rezultat a fost bun în seara aceea. Ne rămâne să tragem tare cu Malta şi Danemarca. Meciul cu Malta e special, nu doar pentru că ambele echipe au fost afectate de COVID, ci şi din pricina rezultatelor. Dacă facem egal, ne-am face rău imaginii. Nu vreau să ne gândim, dar la ce jucători avem ar trebui să avem o victorie lejeră. Exista un risc (n.r. - dacă Mirel Rădoi ar fi fost pe bancă la România U21 - Malta U21), iar sănătatea e pe primul loc", a declarat Andrei Vochin pentru Telekom Sport.  

Radu Drăguşin a fost titular cu Malta U21, iar Andrei Vochin are încredere că fundaşul lui Juventus va face pasul la naţionala mare a României: 

"Pe Drăguşin îl vom vedea la naţionala mare, într-un an, doi. E un jucător foarte bun. De la mijloc în sus avem o echipă cu multă experienţă (n.r. - la U21)", a mai spus consilierul lui Răzvan Burleanu.

  • Andrei Burcă (27 de ani), Alin Toşca (28 de ani), Mihai Bălaşa (25 de ani), Dragoş Grigore (34 de ani) şi Ionuţ Nedelcearu (24 de ani) sunt variantele lui Mirel Rădoi pentru postul de fundaş central. 

Cine e Radu Drăguşin

Măsoară 1.92 metri înălţime şi joacă pe postul de fundaş central, poziţie pe care Juventus i-a promovat recent în fotbalul mare pe Daniele Rugani şi pe Mattia Caldara. El a ajuns la Torino la doar 16 ani în schimbul a 265.000 de euro, fiind transferat de la Regal Bucureşti. Iniţial, Florin Răducioiu, antrenorul său, a vrut să-l ducă la Parma, însă mutarea nu s-a materializat. Agentul Florin Manea a reuşit să-i convingă pe cei de la Juventus.

"Este fiul unei foste jucătoare de baschet, de aici fizicul său. În ciuda faptului că era mare, era un puşti timid, liniştit. Era deficitar din punct de vedere tehnic, am lucrat mult individual cu el. Mă bucur că a ajuns la Juventus, îi doresc succes, dar e un drum extrem de lung. La acest nivel, mai ales în Italia, trebuie să rămâi în permanenţă la un nivel înalt. Dacă ieşi puţin din formă sau nu te antrenezi aşa cum ţi se cere, te scoate imediat din echipă", declara Florin Răducioiu pentru Telekom Sport.  

 

Afla mai multe despre: radu dragusinromanianationala romanieiromania u21 

viewscnt
Articole similare