Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Segărceanu le-a analizat pe jucătoarele Canadei. Ce spune despre prezenţa Simonei Halep la Cluj

EXCLUSIV | Segărceanu le-a analizat pe jucătoarele Canadei. Ce spune despre prezenţa Simonei Halep la Cluj

Tenis

Comentarii

Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al României, a făcut o scurtă caracterizare a adversarelor înainte de meciurile de Fed Cup. Segărceanu spune că Zhao şi Bianca Andreescu sunt cele mai periculoase jucătoare, dar este optimist.

România urmează să joace contra Canadei în Fed Cup, în week-end, într-o competiţie ce va fi transmisă de Telekom Sport. Florin Segărceanu este încrezător că fetele noastre pot câştiga disputa. Căpitanul nejucător al României le-a evidenţiat pe Bianca Andreescu (17 ani) şi Zhao, dar spune că are mare încredere în tenismenele pe care le are sub comandă:

”Două jucătoare, una dintre ele de origine română - Andreescu - cred că e o tânără speranţă, pentru că nu a împlinit înca 18 ani. Cealaltă, numărul 1 - Zhao - nu ştiu dacă pronunţ bine. Cele două vor juca la simplu, mai mult ca sigur. Andreescu este o jucătoare destul de puternică, loveşte puternic şi Zhao, o jucatoare care se mişcă foarte bine în teren. Nu e un meci uşor, ţinând cont de încărcătura  emoţională, întotdeauna la un meci de Fed Cup este o încărcătură deosebită. Ele pleacă cu şansa a doua, nu au nimic de pierdut şi, uneori, adversarele pot să îţi facă viaţa grea, jucând foarte bine. Dar şi fetele noastre s-au pregătit bine”, a declarat Florin Segărceanu pentru Telekom Sport.

Cea mai importantă absenţă pentru România este Simona Halep, care nu s-a recuperat după accidentarea suferită la gleznă, la Australian Open. Totuşi, Simona va fi prezentă la Cluj. Segărceanu spune că este un gest frumos făcut de fostul lider mondial:

”Este un lucru foarte frumos că a venit, ea regretă foarte mult că nu poate intra în teren. Şi-a dorit mult să participe, din păcate, problemele medicale nu i-au permis. Cred că şi ei îi face bine să fie lângă noi, aproape de echipă”, a mai spus Segărceanu.


 

Afla mai multe despre: fed cupflorin segarceanuromaniacanada 

viewscnt
Articole similare