Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Singura variantă pe care FRF o are în acest moment pentru postul de selecţioner. Cine ar putea veni în locul lui Cosmin Contra

EXCLUSIV | Singura variantă pe care FRF o are în acest moment pentru postul de selecţioner. Cine ar putea veni în locul lui Cosmin Contra

Echipa națională

Comentarii

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal caută în continuare un înlocuitor pentru Cosmin Contra şi au în acest moment o singură soluţie: Mirel Rădoi, selecţionerul naţionalei de tineret.

Naţionala României va intra într-o nouă etapă, după ce Cosmin Contra nu şi-a atins obiectivul - calificarea la EURO 2020 - şi a plecat. FRF caută în această perioadă o soluţie pentru postul de selecţioner care să ne ofere speranţe pentru barajul pentru EURO 2020, ultima şansă ca România să ajungă la turneul pe care-l vom găzdui.

Însă prea multe variante nu există. Din informaţiile Telekom Sport, oficialii FRF caută doar antrenori care nu sunt legaţi contractual de alte cluburi. O condiţie care elimină variantele Dan Petrescu, Gică Hagi sau Marius Şumudică. De altfel, Mihai Stoichiţă a confirmat pentru Telekom Sport că FRF nu caută antrenori care sunt sub contract: ”Orice antrenor valoros din România este pasibil de această ”pedeapsă”, de a conduce o echipă naţională la acest baraj. Dar la club, nu. Este un principiu care nu poate fi încălcat. Măcar atâta lucru, nu putem fi acuzaţi de necinste în activitatea pe care o avem. Şi decât să existre suspiciuni, eviţi această situaţie”.

Mai multe surse au declarat pentru Telekom Sport că cea mai la îndemână soluţie pe care FRF o are în momentul de faţă este Mirel Rădoi. Fostul mijlocaş a reuşit deja să impresioneze la naţionala de tineret, pe care a dus-o până în semifinalele EURO 2019.

În plus, Mirel Rădoi este agreeat şi de suporterii naţionalei după ce a reuşit să impună la tineret un joc plăcut ochiului, combinativ, dar şi eficient. De asemenea, are imaginea unui antrenor care nu poate fi suspectat că este deschis la compromisuri când vine vorba despre selecţie. Un alt mare avantaj pe care-l are Mirel Rădoi este că-i cunoaşte deja pe jucătorii de la naţională, mai ales că a lucrat cu o bună parte din ei.

 

Afla mai multe despre: mirel radoi 

viewscnt
Articole similare