Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | "Toată Turcia vorbeşte despre asta". Marius Şumudică a oferit ultimele detalii despre debutul perfect al lui Alexandru Maxim

EXCLUSIV | "Toată Turcia vorbeşte despre asta". Marius Şumudică a oferit ultimele detalii despre debutul perfect al lui Alexandru Maxim

Stranieri

Comentarii

Antrenorul lui Gaziantep, Marius Şumudică, a vorbit pentru Telekom Sport despre debutul perfect al lui Alexandru Maxim pentru Gaziantep, care a învins liderul din Turcia cu 5-1.

Gaziantep a învins Sivasspor cu 5-1, iar rezultatul l-a surprins inclusiv pe Marius Şumudică: "Nu ştiu dacă l-am resuscitat pe Maxim, e un simplu joc, atât. E adevărat că a avut o prestaţie incredibilă, toată Turcia vorbeşte despre diferenţa adusă de el, dar e primul meci abia. Mai e drum lung până să ne salvăm de la retogradare. E un campionat greu, foarte greu. Jocurile îi lipseau, a venit foarte bine pregătit din punct de vedere fizic din Bundesliga. Lui îi lipseau încrederea şi jocurile. A însemnat mult pentru mine, pentru că a lăsat banii din Bundesliga şi a semnat în Turcia. A avut sclipiri", a declarat Şumudică. 

Antrenorul român a susţinut că nu doreşte să mai aducă fotbalişti români momentan la Gaziantep: "Nu, momentan nu. Am vrut să-l iau pe Chipciu, nu s-a putut. S-a încheiat perioada de transferuri. Am fost la un pas să-l pierd pe Toşca, dar el a ales continuitatea şi vedem ce se va întâmplat la vară", a mai spus Şumudică.

Alexandru Maxim, "dublă" la debutul pentru Gaziantep

Internaţionalul român, titularizat de Marius Şumudică la Gazişehir Gaziantep la doar câteva zile după împrumutul de la Mainz, a deschis scorul la doar patru minute de la debutul în tricoul formaţiei din Superliga Turciei.

Alex Maxim a marcat cu un şut din unghi, din marginea careului de 16 metri, după o respingere nefericită a unui adversar, după o lovitură liberă avută de Gaziantep.

În minutul 44, Maxim a reuşit dubla, cu un gol şi mai frumos, tot din afara careului. Alex Maxim şi-a driblat un adversar din preluare şi a plasat mingea aproape de vinclul porţii adverse. 

La final, Gaziantep s-a impus cu scorul de 5-1. Diarra şi Ozer au marcat pentru echipa lui Şumudică după pauză. Gaziantep este pe locul 9.

 

Afla mai multe despre: alexandru maximalexandru maxim gaziantepalexandru maxim transfer gaziantepalexandru maxim transfermarius sumudica 

viewscnt
Articole similare