Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Ultimatum pentru Ionuţ Negoiţă: "Oferta noastră e valabilă până luni". Precizări de ultimă oră făcute de fondul de investiţii spaniol

EXCLUSIV | Ultimatum pentru Ionuţ Negoiţă: "Oferta noastră e valabilă până luni". Precizări de ultimă oră făcute de fondul de investiţii spaniolgalerie foto

Dinamo București

Comentarii

Fondul de investiţii spaniol, prin vocea reprezentantului Toni Curea, a revenit cu lămuriri în privinţa negocierilor pentru preluarea clubului Dinamo de la Ionuţ Negoiţă.

"Niciodată nu s-a ascuns nici un detaliu faţă de Negoiţă şi faţă de reprezentanţii PCH. Dimportrivă, am dat toate garanţiile cerute de Negoiţă, asta este o scuză, un joc pentru a accepta noi bancruta în totalite a lui Negoiţă.

1. Ne exprimăm încă o data dezamăgirea că ceea ce s-a dorit din partea noastră a fi o tranzacţie între doua părţi profesioniste s-a transformat într-un scandal mediatic. Rugăm a se observa că din partea noastră nu au existat nici scurgeri de informaţii "pe surse" şi nici atacuri directe (a se vedea intervenţiile acţionariatului şi ale suporterilor în presa încă dinainte ca negocierile să eşueze). Am apreciat însă necesar să ne apărăm imaginea în fata unor atacuri mediatice menite să ascundă faţă de suporterii lui Dinamo coaliţia dintre acţionariat şi auto-declaraţii reprezentanţi ai suporterilor.

2. Se invocă de către coaliţie caracterul clandestin al ofertanţilor. Aducem la cunoştinţa publică următoarele aspecte:

  • Pentru ca domnul Negoiţă sau reprezentanţii suporterilor sa vadă "la faţă" ofertanţii ar fi fost necesar ca aceştia să intre în carantina la intrarea în România 14 zile şi apoi la întoarcerea în Spania alte 14 zile. Un efort care nu era necesar, mai ales ca până să aflăm din presă nici nu am ştiut că aceasta ar fi o condiţie.
  • Datele ofertanţilor le cunoşteau din mandatele notariale oferite avocatului din România, mandate notariale autentificate şi apostilate pe care le aveau în copie din luna aprilie.
  • Dl. Toni Curea, cel care este contestat de către acţionariatul Dinamo, reprezintă nu numai asociatul ofertanţilor, dar însăşi motivul pentru care a existat această ofertă, numai la solicitarea dumnealui faţă de ofertanţi (care aveau în vizor mai multe echipe) s-a decis ca Dinamo să fie echipa aleasă de investitori. Răspunderea pentru aceste negocieri o purta deci Toni Curea ca fiind cel care a propus şi garantat faţă de ofertanţi că Dinamo reprezintă o opţiune serioasă . Din păcate, sentimentalismul dumnealui s-a lovit de cinismul altora care fac tot posibilul ca orice eventuala ofertă să eşueze.
  • Domnul Menendez nu este nici inexistent, nici falimentar, ci este, pe lângă cel mai medaliat sportiv spaniol şi membru CIO, un manager de fotbal cu rezultate excelente (a condus către performanţe deosebite atât Sporting Gijon, cât şi FC Sevilla). Şi implicarea dumnealui, repetăm, reiese din mandatul notarial acordat avocatului român.
  • Societatea ofertantă (al doilea acţionar) nu este falimentară, dovada constituind-o extrasul de cont pe care ne-am oferit a îl prezenta acţionarului Dinamo. Menţionăm că reprezentant al societăţii este un reputat avocat din Spania, Eleuterio Gordaliza Sandoval.

3. Este oarecum ironic să citim că Dinamo nu se vinde către o societate cu capital social de 3.000 euro - cine cunoaşte puţin economie şi afaceri ştie şi faptul că nu exista nicio legătură între capitalul social şi capacitatea financiară a societăţii, dovada că Dinamo are capital social de 41 de milioane lei, dar nu are capacitate financiară să îşi plătească debitele acumulate.

4. Ironia continuă tocmai prin faptul că o persoana fără calitate în Lotus Perfect Products (societatea deţinătoare a acţiunilor Dinamo), în speţă dl. Negoiţă, ne reproşează că vorbim în numele altora. Trebuie precizat ca avocatul român care deţinea mandatat a solicitat în repetate rânduri o întrevedere directă cu dl. Negoiţă şi a fost refuzat.

5. Ca într-un concurs de gafe, se invocă lipsa de credibilitate a societăţii ofertantă pe motiv ca are capital social de 3.000 euro în condiţiile în care acţiunile sunt deţinute acum de o societate care are capital social de 200 lei (de peste 70 de ori mai mic) şi un singur angajat.

6. Societea ofertantă este verificată şi sub aspectul activităţii declarate la înfiinţare ca activitate principală, anume construcţii, uitând a se menţiona că:
- Lotus Perfect Products, actualul acţionar, are drept activitate principală comerţul de produse nealimentare
- pentru ofertanţi, garanţia sportivă nu o reprezenta finanţatorul (societatea), ci domnul Menendez şi domnul Andone.

7. Toate aceste aspecte oferite direct publicului sunt surprinzătoare pentru că nu au făcut de-a lungul negocierilor obiect al vreunei opoziţii sau solicitări din partea acţionarului sau a reprezentanţilor suporterilor. Ambele părţi cunoşteau aceste aspecte şi nu s-au declarat nemulţumiţi nici de bonitatea societăţii ofertante, nici de lipsa de la negocieri în persoană a domnului Menendez, nici nu au solicitat garanţii financiare. Dovada în acest sens o reprezintă emailul din data de 18 mai, care conţinea forma contractului propusă de acţionarul actual, ori în acea forma a contractului nu ni se solicita garanţie financiară. Această cerinţă a apărut direct în spaţiul public odată cu anunţul reprezentanţilor suporterilor că au ajuns la o înţelegere cu acţionarul de preluare a clubului.

8. Atunci când am luat cunoştinţă din presă (negocierile prin intermediul presei reprezentând se pare o practică la Dinamo), am suplimentat oferta noastră cu o garanţie de 500.000 euro şi un extras de cont pe care ne-am oferit a îl prezenta direct către acţionar (fără a îl transmite în copie tocmai pentru ca din motive de confidenţialitate nu doream să ajungă în presă numărul de cont şi alte detalii şi încrederea în buna credinţă a celeilalte părţi dispăruse după ce nişte negocieri restrânse au fost transformate în circ mediatic). Din păcate, am fost refuzaţi la a prezenta acest extras de cont după cum am fost refuzaţi şi la o întrevedere directă între avocatul mandatat şi acţionar.

9. Va fi foarte interesant sa vedem dacă oferta reprezentanţilor suporterilor va conţine aceleaşi condiţii ca cele negociate de noi în interesul clubului (reducerea debitelor Dinamo către societăţile controlate direct sau indirect de domnul Negoiţă, recuperarea bazei de la Săftica pentru club, garantarea eventualului prejudiciu din dosarul privind bancruta frauduloasă, revenirea autocarului echipei la club). În cazul în care clubul va fi preluat de către suporteri în condiţii mai dezavantajoase pentru club, acest aspect va face dovada jocurilor de interese dintre acţionariat şi reprezentanţii suporterilor. Arătăm că oferta noastră este încă valabilă până luni, 25.05.2020, că avocatul mandatat de către ofertanţi se află în România şi că în cazul în care oferta ar fi acceptată, va exista atât o convorbire prin mijloace electronice cu ofertanţii direct, dar şi printr-o declaraţie de presă, urmând ca ofertanţii sa vină în cel mai scurt timp în România. Până atunci solicităm respectuos a nu se mai purta negocieri prin presă şi a nu se mai cataloga drept nişte papagali unul dintre cei mai buni manageri de fotbal, Herminio Menendez şi un reputat  avocat spaniol" , a spus Toni Curea, reprezentatul fondului de investiţii spaniol şi al lui Herminio Menendez, pentru Telekom Sport.

Cine este Herminio Menendez, reprezentantul fondului de investiţii care preia Dinamo

Herminio Menendez este acţionar al fondului de investiţii, însă şi un nume foarte cunoscut în sportul spaniol. Fost canotor, omul de afaceri în vârstă de 66 de ani a fost medaliat cu argint la Jocurile Olimpice Montreal 1976 - barca de 4 rame, Moscova 1980 - barca de două rame şi bronz la aceeaşi ediţie, în barca de două rame.

Şi-a încheiat cariera după Jocurile Olimpice Los Angeles 1984, a intrat în Comitetul Olimpic Spaniol şi a deţinut ulterior funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Spaniole de Canotaj. De asemenea, a făcut parte din Comisia pentru Sport, unde a participat la elaborarea unei legi a sportului, în 1989.

În ianuarie 1994 a schimbat domeniul şi a mers către fotbal. A fost numit director general la Sporting Gijon, unde proiectul său a dus la rezultate peste aşteptări.

Rezultatele bune i-au adus o ofertă de la FC Sevilla, pentru funcţia de director general, în decembrie 1996, care atunci se afla într-o situaţie financiare foarte delicată. Herminio Menendez a pus la cale un plan de redresare, a reuşit să echilibreze situaţia financiară şi a transformat clubul într-o echipă care avea să devină o forţă a Spaniei. De asemenea, Herminio Menendez este cel care l-a crescut pe Monchi - unul dintre cei mai apreciaţi manageri de fotbal. De altfel, i-a şi lăsat lui Monchi funcţia pe care o avea la FC Sevilla. 

Toni Curea este unul dintre cei mai respectaţi impresari din fotbalul european, iar la finalul anului trecut, a făcut parte din staff-ul responsabil de organizarea unui meci caritabil de gală, la Madrid, între legendele Spaniei şi o reprezentativă a "Stelelor Lumii".

În selecţionata mondială, antrenor a fost Cosmin Olăroiu, iar alături de nume uriaşe din istoria fotbalului, precum Ronaldinho, Roberto Carlos, Figo sau Del Piero, s-au aflat şi selecţionerii Adrian Mutu şi Mirel Rădoi.

viewscnt
Articole similare