Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Unde îşi va continua cariera Denis Alibec? Impresarul său a vorbit despre ce oferte a primit

EXCLUSIV | Unde îşi va continua cariera Denis Alibec? Impresarul său a vorbit despre ce oferte a primit

Superliga

Comentarii

Florin Lovin, impresarul lui Denis Alibec, spune că n-a primit nicio ofertă concretă pentru atacantul FCSB-ului. În acelaşi timp, nu exclude varianta ca Gigi Becali să-l ierte pe Alibec.

Denis Alibec a fost pus pe lista de transferuri, dar forma slabă şi problemele de comportament nu-l fac foarte interesant. Florin Lovin susţine că nu ştie de vreo ofertă concretă, dar că au existat discuţii despre varianta unui împrumut. FCSB îşi doreşte însă două milioane de euro pentru un transfer definitiv, astfel că a respins în primă fază ofertele de împrumut. Lovin este de părere că până la urmă ar fi de acord şi cu această variantă:

”Eu, cât am fost la Steaua, 5 ani, m-a dat de 10 ori ”afară” şi am jucat 5 ani şi zeci de meciuri în cupele europene. Ştim bine că patronul Stelei face declaraţii la cald. După, le regretă. Însă legat de Denis, situaţia e mai delicată, trebuie să fie o despărţire. Sperăm noi să fie într-un campionat cât mai bun şi aşteptăm. Deocamdată, din ce ştiu şi la ce am avut control, nu a avut o ofertă concretă scrisă pentru Denis. Au fost multe contacte pentru împrumut. Steaua nu voia să audă, acum sunt deschişi, probabil, şi la această variantă”, a declarat Florin Lovin pentru Telekom Sport.

Lovin nu-l vede însă să continue în Liga 1, deoarece doar o singură echipă - în afară de FCSB - i-ar putea susţine salariu: ”(n.r. întrebat dacă ar putea merge în Liga 1) Mi-e greu să cred. Singura echipă care investeşte masiv şi care poate să suporte un salariu ar fi CFR. Deci, singurele echipe care se bat de la egal la egal sunt Steaua şi CFR”.

Afla mai multe despre: florin lovinfcsbdenis alibecliga 1 

viewscnt
Articole similare