Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Veste uriaşă pentru fanii echipei FC U Craiova: "Obiectivul e promovarea în Liga 1 încă din primul an!" Transferurile pregătite de Mititelu: "Avem 30 de jucători pe listă"

EXCLUSIV | Veste uriaşă pentru fanii echipei FC U Craiova: "Obiectivul e promovarea în Liga 1 încă din primul an!" Transferurile pregătite de Mititelu: "Avem 30 de jucători pe listă"

Liga 2

Comentarii

Preşedintele echipei FC U Craiova, Marcel Puşcaş, a anunţat că obiectivul oltenilor este promovarea în Liga 1 încă din primul an în liga secundă.

Promovată deja în Liga 2, după ce FRF a anunţat că această ediţie a Ligii 3 nu se va mai relua, FC U Craiova ţinteşte acum accederea în prima ligă.

"Avem ca obiectiv în primul an de liga a doua promovarea în Liga 1", a anunţat preşedintele echipei FC U Craiova, Marcel Puşcaş, într-o intervenţie la Telekom Sport, în cadrul emisiunii Sport Report.

Puşcaş a vorbit apoi despre strategia de transferuri a echipei patronate de Adrian Mititelu, dezvăluind că FC U Craiova are 30 de jucători pe listă, printre care şi patru străini.

"Am simţit pe propria piele (n.r. - în Liga 3), dorind să achiziţionăm jucători de liga a doua, poate chiar de Liga 1, pentru că puteam pentru unii să facem faţă pretenţiilor financiare, dar nu au venit.

Noi avem o listă, am monitorizat cam 30 de jucători de care cred că ne-am putea folosi în sezonul viitor, din care probabil vor veni câţiva jucători care să ne ajute la realizarea obiectivului. Între aceştia sunt olteni, sunt şi ardeleni, sunt şi bănăţeni, sunt şi câţiva moldoveni şi sunt şi vreo patru străini", a mai spus Marcel Puşcaş.

"Nu avem nicio mustrare de conştiinţă că nu am fi meritat promovarea"

Preşedintele echipei FC U Craiova a dezvăluit că vestea promovării în Liga 2 a declanşat sărbătoarea în tabăra echipei lui Mititelu.

"Vreau să vă spun că bucuria a fost maximă, nu neapărat prin felul în care am produs această promovare. Aveam 13 puncte avans după 16 etape, deci nu cred că se mai punea problema merituasei promovate. E o promovare meritată pentru care s-a muncit, nu am avut nicio înfrângere. Nu avem nicio mustrare de conştiinţă că nu am fi meritat promovarea", a mai spus Marcel Puşcaş.

FC U Craiova, promovată în Liga 2

Campionatul Ligii a III-a nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019-2020, a decis, luni, Comitetului de Urgenţă al FRF.

În Liga a II-a, ediţia 2020/21, promovează echipele clasate pe prima poziţie în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manşă între locul 1 şi locul 2 din fiecare serie, dacă diferenţa între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte.

În Seria a IV-a, FC Universitatea Craiova conducea detaşat în clasament, înaintea suspendării competiţiei din cauza pandemiei de coronavirus, având 42 de puncte, 13 puncte "peste" Şoimii Lipova, de pe locul secund. Astfel, echipa lui Mititelu a promovat în Liga a II-a.

Afla mai multe despre: u craiova 

viewscnt
Articole similare