Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Explicaţia lui Murat Yakin după România - Elveţia 1-0: "Ştiam că suntem favoriţi în grupă"

Explicaţia lui Murat Yakin după România - Elveţia 1-0: "Ştiam că suntem favoriţi în grupă"

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul naţionalei Elveţiei, Murat Yakin a vorbit despre partida pierdută de echipa sa cu scorul de 1-0, împotriva României, pe Arena Naţională.

Principalul motiv invocat de selecţionerul în vârstă de 49 de ani a fost lipsa norocului. Yakin a evidenţiat şi diferenţa între numărul ocaziilor periculoase create de ambele echipe.

"Meciul de azi l-am abordat la victorie, am ales tactica potrivită, ne-am creat ocazii de a marca, numai că şi de această dată ne-a lipsit norocul. Meciul cu România de la Lucerna l-am dominat cu autoritate... şi atunci şi acum noi am jucat fotbal.

Noi am avut mai multe ocazii, în timp ce adversarii doar una şi a marcat. Asta nu înseamnă că România nu joacă un fotbal frumos.

Nu contează dacă joci un fotbal spectaculos dacă nu marchezi. Azi ne-am creat dublul ocaziilor adversarului, dar ne-a lipsit acel instinct de 'killer' în faţa porţii", a afirmat Murat Yakin.

"Ştiam de la începutul campaniei că nu putem să vorbim despre 10 victorii din 10 meciuri. Nu trebuie să fim cu nasul pe sus niciun moment.

Prin prisma statisticilor ştiam că suntem favoriţi în grupă, dar nu mi-am permis niciodată să spun despre un adversar că este o echipă mică.

Cu siguranţă ar fi trebuit să facem mai mult în această campanie, ceea ce ne-a lipsit au fost golurile. Pentru că dacă nu înscrii, nu ai cum să câştigi", a continuat Yakin.

Selecţionerul Elveţiei a afirmat că echipa sa şi-a atins obiectivul, în ciuda unor rezultate surprinzătoare, dar a menţionat faptul că jucătorii trebuie să îşi facă autocritica după cele zece meciuri din această campanie de calificare.

"Este timp să analizăm întreaga campanie, trebuie să ne facem autocritica pentru că nu am reuşit să concretizăm ocaziile create, dar cel mai important este că ne-am calificat.

După un început de campanie bun s-au întâmplat mai multe lucruri, dar statistica vorbeşte de la sine. Am jucat cu mult curaj, însă nu am fost la fel de eficienţi ca unii dintre adversarii noştri.

Ne-am atins obiectivul, însă în acelaşi timp trebuie să vedem ce nu a mers bine. Repet, trebuie să ne facem autocritica, dar să nu lăsăm să ne fie luată bucuria calificării la turneul final.

Trebuie să fim optimişti în perspectiva turneului final", a încheiat Yakin.

România a câştigat grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024. "Tricolorii" au încheiat grupa cu 22 de puncte din 10 meciuri disputate, în timp ce echipa de pe locul doi, Elveţia, a încheiat la cinci puncte în spate, cu 17. Israel a încheiat grupa pe locul trei, cu 15 puncte.

Urnele pentru EURO 2024

 

 

Afla mai multe despre: euro 2024echipa nationalaromaniaelvetiaisrael 

viewscnt
Articole similare