Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fanii lui Hapoel Haifa explică printr-un comunicat de ce i-au luat apărarea lui Gabi Tamaş; ”Nu încercaţi să ne educaţi”

Fanii lui Hapoel Haifa explică printr-un comunicat de ce i-au luat apărarea lui Gabi Tamaş; ”Nu încercaţi să ne educaţi”

Fotbal

Comentarii

Fanii echipei Hapoel Haifa au dat un adevărat spectacol pirotehnic în faţa locuinţei fundaşului Gabrie Tamaş după ce acesta a fost eliberat din închisoare, manifestându-şi astfel simpatia faţă de internaţionalul român.

La câteva zille de la respectivele evenimente, după ce au fost criticaţi de presă petnru că ţin partea unei persoane care a comis o infranţiune, suporterii echipei au venit cu un comunicat de presă pentru a-şi explica gestul.

"Există un tribunal care va determina dacă este vinovat şi dacă merită pedepsit. Am venit să-l sprijinim pentru că face parte din familia noastră, este unul dintre fiii noştri. Nu susţinem fapta, susţinem persoana. Într-un stat democratic, pedepsele sunt date de tribunal. Iar Gabriel Tamaş va fi pedepsit potrivit faptelor care vor fi clarificate la tribunal.

Gabi nu a rănit pe nimeni, să nu uităm. A comis o infracţiune în trafic, similară cu multe altele în această ţară. Avocatul său a prezentat curţii 52 de cazuri asemănătoare, în urma cărora cei responsabili nu au fost reţinuţi nici măcar jumătate din numărul zilelor pe care Tamaş le-a petrecut în detenţie. Acest om a fost abuzat brutal, într-un exerciţiu de PR.

Aşa că nu mai încercaţi să ne educaţi! Nimeni nu susţine fapta, dar vom fi aici iar şi iar, dacă unul dintre fiii noştri nu are parte de un tratament egal. Nu vom lăsa pe nimeni singur în momentele dificile şi vom fi mereu aici pentru cei care ne sunt alături", se arată, printre altele, în comunicatul fanilor, citat de ynet.co.il.

Gabriel Tamaş, în arest pentru o săptămână

Gabriel Tamaş a fost reţinut de poliţia israeliană în noaptea de luni spre marţi, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un automobil cu viteza de 205 kilometri/oră, într-un sector de drum unde viteza legală maximă era de 90 de kilometri/oră. Poliţiştii l-au oprit pe Tamaş pentru viteză excesivă, apoi au constatat că internaţionalul român avea o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă (0,77 mg/l alcool în aerul exprirat).

Tamaş este în Israel din 2017, la Hapoel Haifa. În acest sezon, el a jucat 23 de meciuri în campionat, marcând două goluri.

Afla mai multe despre: tamasisrael 

viewscnt
Articole similare