Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fati vs Vincius Jr, noul duel Messi vs Cristiano Ronaldo? Ce spune Joan Laporta, preşedintele Barcelonei

Fati vs Vincius Jr, noul duel Messi vs Cristiano Ronaldo? Ce spune Joan Laporta, preşedintele Barcelonei

FC Barcelona

Comentarii

Real Madrid şi FC Barcelona se pregătesc de El Clasico.

Tinerii Ansu Fati şi Vinicius Jr ar putea fi în prim plan la următorul El Clasico, meci programat duminică.

Ansu Fati (19 ani) şi-a prelungit contractul cu Barcelona până în vara lui 2027, iar presa din Spania a anunţat că fotbalistul catalanilor a refuzat oferte duble din partea altor cluburi din Europa ca să continue pe Camp Nou. Trei echipe de elită de pe continent l-au dorit pe Fati şi i-au dublat oferta salarială de la Barcelona, dar acesta a refuzat. El este considerat marele pariu al Barcelonei pentru viitor.

Vinicius Jr traversează probabil cel mai bun moment al său de când a ajuns la Real Madrid. Brazilianul a marcat două goluri cu Şahtior în Liga Campionilor şi a început să devină decisiv. La 16 ani, Real Madrid a plătit pentru el 45 de milioane de euro, iar fotbalistul de 21 de ani este deja evaluat de site-urile de specialitate la 50 de milioane de euro. În actuala stagiune are 11 meciuri jucate pentru Real Madrid, şapte goluri marcate şi cinci pase decisive. Alături de Benzema, pare să fie principalul pericol pentru poarta Barcelonei în El Clasico.

Laporta despre Ansu Fati şi Vinicius

Consideraţi de presa spaniolă drept noii Messi şi Cristiano Ronaldo pentru El Clasico, Ansu Fati şi Vinicius ar urma să fie titulari în marele meci programat duminică.

”Construim o echipă, iar asta este cel mai important” a mărturisit Joan Laporta, preşedintele Barcelonei, atunci când a fost întrebat de Fati.

Chestionat şi cu privire la comparaţia între cei doi tineri şi super starurile care au scris istorie pentru cele două cluburi, preşedintele Barcei a spus: ”Eu nu vorbesc despre individualităţi. Îmi doresc ca Pedri să fie apt pentru duminică, dar nu ştiu dacă va fi gata. Vor fi mai mulţi jucători importanţi pe teren, nu doar doi. Nu va fi ca înainte, atunci când erau Messi şi Cristiano Ronaldo” a mărturisit oficialul catalanilor. 

Afla mai multe despre: vinicius junioransu fati 

viewscnt
Articole similare