Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FC U Craiova pregăteşte o nouă super lovitură: ”Nu e momentul să mă duc la FCSB!” Ce jucător vrea Adi Mutu să transfere

FC U Craiova pregăteşte o nouă super lovitură: ”Nu e momentul să mă duc la FCSB!” Ce jucător vrea Adi Mutu să transferegalerie foto

Superliga

Comentarii

FC U Craiova negociază pentru o super lovitură şi vrea să transfere un jucător pe care l-au ofertat atât Universitatea Craiova, cât şi FCSB. Ronaldo Deaconu susţine însă că încă nu se simte pregătit să joace pentru o echipă precum FCSB.

În vârstă de 24 de ani, Ronaldo Deaconu este unul dintre cei mai interesanţi mijlocaşi ofensivi din Liga 1. Deaconu a avut un sezon bun la Gaz Metan Mediaş, în ciuda faptului că a jucat în play-out. Drept urmare, mai multe echipe importante din Liga 1 şi-ar dori să-l transfere.

Pe lista cluburilor care vor să-l transfere pe Ronaldo Deaconu sunt FC U Craiova, Universitatea Craiova şi FCSB şi jucătorul lui Gaz Metan Mediaş a dezvăluit criteriile după care îşi va alege noua echipă.

FC U Craiova, o nouă super lovitură? ”Nu e momentul să mă duc la FCSB”

Dacă interesul lui FCSB şi Universitatea Craiova nu reprezintă o surpriză, având în vedere forţa financiară a acestora, nu acelaşi lucru se poate spune despre FC U Craiova. Echipa lui Adrian Mititelu doar ce a promovat în Liga 1, însă a anunţat că are ambiţii foarte mari.

FCU Craiova a reuşit deja o super lovitură, după ce pe banca tehnică l-a numit pe Adrian Mutu. Acum, oficialii echipei din Bănie caută să construiască un lot care să-i permită lui Adi Mutu să se bată pentru primele locuri din Liga 1.

Proiectul ar putea fi foarte interesant pentru Ronaldo Deaconu, cel care spune că încă nu se simte pregătit să meargă la un club precum la FCSB, unde crede că i-ar fi greu să se impună:

”Îmi doresc foarte mult să fac performanţă, să mă bat la titlu, în play-off. Ăsta este scopul meu acum, prioritizez planul sportiv, nu banii.

Ştiu că sunt oferte, inclusiv din Liga 1. Am înţeles de Craiova, ambele echipe. Nu am auzit nimic de FCSB. S-a zis în presă că am refuzat FCSB. Nu e adevărat. Am spus doar că mă gândesc doar la culoarul fotbalistic şi mi-ar fi greu la primele două clasate [...] Nu e momentul în cariera mea să mă duc la FCSB. Nu vreau să mă grăbesc, următorul pas e foarte important”, a dezvăluit Ronaldo Deaconu la emisiunea 'Look Sport LIVE'.

Ronaldo Deaconu a avut cifre foarte bune în sezonul care s-a încheiat. În 39 de apariţii, mijlocaşul în vârstă de 24 de ani a reuşit 11 goluri şi 14 assist-uri. Deaconu mai are un an de contract cu Gaz Metan Mediaş şi este cotat la 600.000 de euro. Dacă FC U Craiova va încheia negocierile cu succes, ar fi o adevărată lovitură pentru echipa lui Adrian Mititelu.

Afla mai multe despre: ronaldo deaconu 

viewscnt
Articole similare