Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FCSB depinde de echipele cu care Gigi Becali s-a războit în ultimii ani! Cine arbitrează lupta la titlu în Liga 1

FCSB depinde de echipele cu care Gigi Becali s-a războit în ultimii ani! Cine arbitrează lupta la titlu în Liga 1

Superliga

Comentarii

FCSB şi CFR Cluj sunt despărţite de doar trei puncte în clasament, iar lupta la titlu are toate şansele să continue până în ultima etapă a sezonului.

În aceste condiţii, programul celor două rivale din ultimele runde devine extrem de important, iar la prima vedere CFR Cluj are un mic avantaj din acest punct de vedere, fie şi prin prisma faptului că elevii lui Dan Petrescu vor juca două din cele trei partide pe teren propriu, în timp ce FCSB va disputa două meciuri în deplasare şi unul "acasă".

Mai mult, FCSB depinde de trei echipe cu care a fost într-o puternică stare de opoziţie în ultimii doi ani. E vorba de Astra şi Viitorul, echipele care au câştigat titlul în faţa FCSB în ultimele două sezoane, dar şi CS U Craiova, o formaţie criticată aspru de Becali în sezonul trecut, după un conflict cu finanţatorul oltenilor, Mihai Rotaru.

Două dintre aceste echipe, CS U Craiova şi Astra vor fi şi adversarele FCSB în ultimele etape, iar trupa lui Dică mai are o deplasare dificilă, la Iaşi, înpotriva unei echipe care traversează o formă slabă, dar pe care roş-albaştrii nu au reuşit să o învingă în sezonul regulat (1-1 şi 0-1).

Ultimele 3 etape. Program FCSB şi CFR Cluj

FCSB - 43 de puncte
Poli Iaşi (deplasare)
CS U Craiova (deplasare)
Astra (acasă)

CFR Cluj - 41 de puncte
CS U Craiova (acasă)
Astra (deplasare)
Viitorul (acasă)

Afla mai multe despre: fcsbcfrastracraiovaviitorl 

viewscnt
Articole similare