Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FCSB l-a transferat le Zlatinski şi a renunţat la Dan Nistor. Basarab Panduru, replică genială când a auzit :)

FCSB l-a transferat le Zlatinski şi a renunţat la Dan Nistor. Basarab Panduru, replică genială când a auzit :)

Superliga

Comentarii

În tentativa de a aduce un mijlocaş central, FCSB l-a transferat pe Hristo Zlatinski, care nu mai era dorit la Craiova. Mijlocaşul bulgar va avea un salariu lunar de 10.000 de euro. Zlatinski a semnat pe un an.

UPDATE: Universitatea Craiova a confirmat despărţirea de Hristo Zlatinski prin intermediul unui comunicat publicat pe reţelele de socializare.

"Mulţumim, Hristo Zlatinski! După trei ani frumoşi, în care a jucat aproape 10.000 de minute în tricoul Ştiinţei, pe care a purtat-o, alături de colegii săi, spre primul trofeu din ultimii 25 de ani, Hristo Zlatinski se desparte astăzi amiabil de clubul nostru. Îi mulţumim pentru cele 9 goluri şi 13 pase de gol, dar mai ales îi mulţumim pentru că a fost pe tot parcursul acestor sezoane, meci de meci şi minut de minut, leu adevărat şi oltean pur-sânge. Îi urăm lui Hristo Zlatinski mult succes în activitate şi-l asigurăm de preţuirea noastră sinceră", se precizează în comunicat.

Patronul FCSB a tot insistat pentru transferul lui Dan Nistor, însă, până acum, Dinamo n-a cedat. Gigi Becali s-a reorientat şi a găsit o variantă mult mai ieftină. Hristo Zlatinski, mijlocaş care nu mai era dorit la CS U Craiova, a semnat cu vicecampioana României. Fostul internaţional a fost în negocieri şi cu Dinamo, însă n-au ajuns la un acord.

Jucătorul de 33 de ani a fost anunţat de Craiova că nu mai face parte din planurile echipei şi este liber să-şi caute echipă. A fost însă un pas înainte pentru Zlatinski. Mijlocaşul bulgar a primit o ofertă de la FCSB şi a acceptat-o.

Basarab Panduru s-a amuzat când a fost întrebat despre acest transfer: ”A fost cândva căpitan, de-aia l-a luat”, a comentat expertul Telekom Sport, aluzie la declaraţia lui Gigi Becali, care a promis că va transfera numai jucători care sunt căpitani la echipele lor de club. Zlatinski a fost anul trecut căpitan la CS U Craiova, dar banderola în acest sezon a fost purtată de Mitriţă.

În vârstă de 33 de ani, Zlatinski juca la CS Universitatea Craiova din 2015, timp în care a adunat 112 meciuri, nouă goluri şi 13 pase decisive.

Zlatinski a mai jucat de-a lungul carierei la OFK Pirin, Bansko, Lokomotiv Plovdiv, Lokomotiv Sofia, Ludogoreţ şi CS U Craiova. A reuşit să câştige două titluri de campion alături de Ludogoreţ, o Cupă a Bulgariei, iar cu CS U Craiova a luat Cupa României.

Afla mai multe despre: hristo zlatinskics u craiovafcsbgigi becali 

viewscnt
Articole similare