Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Federaţia Română de Lupte a împlint, astăzi, 90 de ani de existenţă. Preşedinele Răzvan Pîrcălabu: "Avem un trecut în spate, iar în faţă un viitor la fel de strălucit"

Federaţia Română de Lupte a împlint, astăzi, 90 de ani de existenţă. Preşedinele Răzvan Pîrcălabu: "Avem un trecut în spate, iar în faţă un viitor la fel de strălucit"

Alte sporturi

Comentarii

Preşedinte Federaţia Română de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat, luni, cu ocazia aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea organizaţiei, că în ciuda perioadei dificile pe care o traversăm, nu trebuie uitată istoria presărată cu numeroase rezultate deosebite.

"Sunt onorat din această postură să pot ura un sincer 'La mulţi ani!' Federaţiei Române de Lupte şi tuturor din familia luptelor româneşti! Azi sărbătorim 90 de ani de istorie şi performanţă! Este un moment unic pe care l-am fi marcat printr-o mare sărbătoare, în condiţii normale. Traversăm însă o perioadă dificilă, dar asta nu înseamnă că azi trebuie să ne uitam istoria presărată cu numeroase rezultate deosebite", a declarat Pîrcălabu într-un mesaj transmis prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
 
Oficialul FRL speră ca viitorul luptelor româneşti să fie la fel de strălucit: "În 23 noiembrie 1930, la Oradea, s-a înfiinţat Federaţia Română de Lupte şi Haltere care s-a mutat la Bucureşti, un an mai târziu. De 90 de ani luptele au adus României numeroase titluri şi medalii pe scena lumii. Avem o istorie în spate iar în faţă un viitor la fel de strălucit! Vă mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată în conducerea acestui sport, iar la ceas de sărbătoare vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putinţă să scriem, împreună, alte pagini de istorie! Aşa să ne ajute Dumnezeu! La mulţi ani!".
 
În 90 de ani de existenţă Federaţia Română de Lupte are în palmares 34 de medalii olimpice, 7 de aur, 8 de argint şi 19 de bronz.

Afla mai multe despre: lupte 

viewscnt
Articole similare