Experiențe împreună.
You are here:

Fierbe Barcelona! Scandalul e inevitabil: preşedintele Bartomeu ar fi angajat o agenţie online ca să atace jucătorii, legendele şi contracandidaţii la alegeri. UPDATE | Reacţia clubului

Fierbe Barcelona! Scandalul e inevitabil: preşedintele Bartomeu ar fi angajat o agenţie online ca să atace jucătorii, legendele şi contracandidaţii la alegeri. UPDATE | Reacţia clubului

FC Barcelona

Comentarii

Un nou scandal la FC Barcelona. Presa apropiată de clubul catalan scrie despre faptul că preşedintele Josep Maria Bartomeu a angajata o firmă de social media pentru a ataca jucătorii şi legendele clubului.

UPDATE: 16:43 FC Barcelona a emis un comunicat oficial în care neagă toate acuzaţiile lansate de presa catalană. Oficialii de pe Camp Nou scriu, în comunicat, că au angajat firma I3 Ventures, cu care lucrează clubul, dar nu pentru a denigra imaginea clubului, a jucătorilor sau a legendelor. Din contra, aceştia spun că agenţia I3 Ventures n-are nicio legătură cu conturile identificate de presa din Catalonia şi că prin contractarea acestei firme se vrea protejarea reputaţiei clubului.

— FC Barcelona (@FCBarcelona_es) February 17, 2020


Atmosfera de la FC Barcelona nu e deloc una bună. După scandalul dintre Leo Messi şi Eric Abidal, iese la iveală o nouă ştire care ar putea provoca un scandal monstru în club. Sport, unul dintre ziarele apropiate de clubul de pe Camp Nou, scrie despre faptul că Josep Maria Bartomeu, preşedintele clubului, a angajat o firmă specializată de social media pentru a crea conturi fantomă pe reţelele sociale şi a jigni jucătorii sau legendele clubului.

I3 Ventures este numele firmei pe care Josep Maria Bartomeu a angajat-o. Prin această firmă, Bartomeu a dorit să-şi protejeze imaginea în vederea alegerilor prezidenţiale care urmează în 2021. Conform sursei citate, firma I3 Ventures administrează mai multe conturi care postează mai multe mesaje jignitoare la adresa lui Messi & Co, a legendelor clubului şi chiar a soţiilor de fotbalişti.

În plus, această firmă duce o campanie şi împotriva posibililor adversari ai lui Bartomeu la alegerile care vor avea loc în 2021, Victor Font, Joan Laporta şi Agusti Benedito.

viewscnt
Articole similare