FIFA a avertizat clubul galez Cardiff City să plătească grupării FC Nantes prima rată din transferul jucătorului Emiliano Sala, decedat într-un accdient de avion, altfel riscă o interdicţie la transferuri în trei perioade de mercato, informează BBC.
Cardiff are la dispoziţie 45 de zile pentru a plăti şase milioane de euro plus o dobândă de cinci la sută.
Galezii însă nu au de gând să plătească aceşti bani, urmând a se adresa TAS pentru a contesta decizia FIFA, în următoarele două săptămâni. Ei spun că nu au nimic de plătit, deoarece în momentul decesului, Sala nu era jucătorul lor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Comisia pentru statul jucătorului (PSC) din cadrul FIFA a stabilit că galezii trebuie să plătească suma corespunzătoare primei rate din contractul de transfer şi a respins argumentele celor de la Cardiff. FIFA a ajuns la concluzia că Sala era jucătorul echipei din Cardiff şi că transferul a fost înregistrat de federaţia galeză.
Gruparea retrogradată între timp din Premier League în Championship a încercat să amâne o decizie a FIFA în acest caz, până la finalizarea unor eventuale proceduri penale şi civile în acest caz şi până la finalizarea anchetei Biroului pentru investigarea accidentelor aviatice.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cardiff a mai argumentat că gruparea FC Nantes ar responsabilă pentur plata unor daune în urma zborului fatal, care a fost organizat de impresarul Willie McKay şi de fiul său, Mark, care au fost angajaţi de clubul francez să găsească un cumpărător pentru jucător.
McKay a negat faptul că el a ales avionul şi pilotului aparatului care s-a prăbuşit în Canalul Mânecii.
Toate argumentele galezilor au fost respinse de PSC, care a precizat că decizia se referă numai la prima rată şi nu la celelalte două, scadente în ianuarie 2020 şi ianuarie 2021.
Avionul care îl transporta pe argentinianul Emiliano Sala s-a prăbuşit în Canalul Mânecii la 21 ianuarie, la două zile după ce jucătorul a fost transferat de la FC Nantes la Cardiff, pentru 15 milioane de lire sterline.
Afla mai multe despre: sala