Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Final de carieră pentru un fost coleg al lui Adrian Mutu! "Amintirile de la Chelsea le voi păstra pentru totdeauna"

Final de carieră pentru un fost coleg al lui Adrian Mutu! "Amintirile de la Chelsea le voi păstra pentru totdeauna"
Comentarii

Joe Cole, fost jucător la Chelsea, acolo unde l-a avut coechipier pe Adrian Mutu, Liverpool, West Ham sau Aston Villa, a decis să pună punct carierei de fotbalist la vârsta de 37 de ani.

Joe Cole s-a format la academia lui West Ham şi a jucat apoi pentru Chelsea, Liverpool, Lille, Aston Villa sau Coventry. Ultima echipă pentru care a evoluat a fost Tampa Bay Rowdies, formaţie ce evoluează în al doilea eşalon american.

Cole a debutat pentru West Ham la 17 ani şi a devenit căpitan după doar patru ani. În 2003 s-a transferat la Chelsea, echipă cu care a câştigat trei titluri în Premier League, două FA Cup şi a jucat finala Uefa Champions League în sezonul 2007/08. Pentru londonezi a evoluat în şapte sezoane, timp în care a adunat 280 de partide în toate competiţiile.

”Să câştig trofee cu Chelsea a fost ceva special pentru mine. Acele amintiri vor rămâne în mintea mea pentru totdeauna. A fost un vis devenit realitate. Sper ca următoarele două decenii să fie la fel de speciale ca ultimii 20 de ani din carierea mea de profesionist”, a declarat Joe Cole.

Internaţionalul englez a înscris 10 goluri în 56 de meciuri pentru echipa naţională în perioada 2001-2010. A fost prezent cu Anglia la trei Cupe Mondiale: 2002, 2006 şi 2010. În Africa de Sud, Joe Cole a bifat ultima apariţie în tricoul naţionalei.

”Sunt momente cheie în cariera fiecărui fotbalist. Pentru mine a fost atunci când eram junior la West Ham. Un jucător de la echipa mare ce mai avea puţin până să se retragă a venit la mine şi mi-a spus: Bucură-te de fiecare joc, tinere! Totul va trece fără să clipeşti şi o să îţi lipsească foarte mult când se va sfârşi”, a dezvăluit Cole.

47 - atâtea goluri a înscris Joe Cole în Premier League

716 - numărul apariţiilor bifate Cole pentru toate echipele la care a jucat

Articol scris de Cristian PINTEA

Afla mai multe despre: chelseamutucole 

viewscnt
Articole similare