Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florin Prunea, după ce ultraşii au pătruns pe teren cu Viitorul: ”Fanii au fost civilizaţi, nu sunt nişte vagabonzi”. Reacţie tranşantă când a fost întrebat despre demisie

Florin Prunea, după ce ultraşii au pătruns pe teren cu Viitorul: ”Fanii au fost civilizaţi, nu sunt nişte vagabonzi”. Reacţie tranşantă când a fost întrebat despre demisie

Superliga

Comentarii

Florin Prunea spune că nu intenţionează să-şi dea demisia de la Dinamo, după ce suporterii i-au cerut la meciul cu Viitorul să plece. Preşedintele lui Dinamo a avut o şi declaraţie surprinzătoare despre fanii careu au provocat incidente şi au intrat pe teren.

Dinamo a început prost campionatul, cu un eşec cu 5-0 la Viitorul. Pe tot parcursul partidei, fanii le-au cerut lui Prunea şi Neagoe să plece. În plus, mai mulţi suporteri au intrat pe teren şi partida a fost întreruptă 24 de minute. Florin Prunea spune că rezultatul a fost dezastruos şi a surpins când a fost întrebat despre suporteri, despre care declarat că ”au fost civilizaţi”. Preşedintele lui Dinamo susţine însă că nu-şi va da demisia:

”Un coşmar pentru noi, trebuie să-l uităm, să-l analizăm şi trebuie să înţelegem cu toţii că Dinamo înseamnă şi suporteri. Şi trebuie să îi înţelegem şi pe suporteri când se manifestă, dar din punctul meu de vedere au fost civilizaţi, am stat de vorbă cu ei, s-au evacuat în linişte şi au plecat acasă. Nu ei sunt vinovaţi, noi suntem, cei care sunt în momentul de faţă aici pentru ceea ce s-a întâmplat în această seară. Ne aşteaptă un meci greu cu Craiova, trebuie să fim aproape de băieţi, aproape de antrenori, mergem mai departe şi trebuie să facem tot ce putem să câştigăm acest meci. Este inadmisibil modul cum ne-am prezentat în această seară. Este inadmisibil şi nu aş vrea să mai existe o seară ca aceasta. După un asemenea meci e greu de vorbit, erau toţi cu capul plecat în vestiar, sunt conştienţi pentru că sunt jucători profesionişti, au şi ei familii, erau cu capul jos toţi.

(n.r. despre fani) Oamenii au fost civilizaţi, au plecat liniştiţi acasă, oamenii se manifestă. Suporterii lui Dinamo nu mai au răbdare. Au avut o atitudine civilizată, după aceea s-au evacuat, s-au ajutat, erau şi femei cu copii.

(Ţi s-a cerut demisia, atât ţie, cât şi lui Neagoe...) Nu avem ce să facem. Dacă aceasta va fi soluţia, probabil că va veni şi ea, dar eu nu voi renunţa. Şi nici antrenorul nu va renunţa, pentru că am venit aici să facem o treabă. Sigur că va fi mult mai greu fără suporteri lângă noi, dar până la urmă tot o vom face. Noi ne-am întâlnit şi înainte de meci cu suporterii. Oamenii au dreptate, sunt oameni civilizaţi, nu sunt nişte vagabonzi, sunt oameni care au familii acasă, au copii, care cheltuie milioane şi vin în fiecare săptămână după noi şi eu cred că trebuie să îi respectăm. Ne pare rău ce s-a întâmplat şi îmi cer scuze în numele tuturor [...] Noi suntem principalii vinovaţi, trebuie să ne asumăm. Când voi simţi că nu se mai poate face nimic voi pleca dar nu vreau să îmi stric nu o prietenie, am fost copilul lui Dinamo, am crescut la Dinamo, nu aş vrea să mai trăiesc ce s-a întâmplat în seara asta”
, a declarat Florin Prunea.

Afla mai multe despre: florin prunea 

viewscnt
Articole similare