Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florin Răducioiu, cuvinte superbe despre Mircea Lucescu în presa spaniolă: "Am renăscut graţie lui"

Florin Răducioiu, cuvinte superbe despre Mircea Lucescu în presa spaniolă: "Am renăscut graţie lui"
Comentarii

Dinamo Kiev - FC Barcelona este meciul zilei de marţi din Liga Campionilor, cel puţin pentru fotbalul românesc. Partida echipei pregătite de Mircea Lucescu va putea fi urmărită în direct la Telekom Sport 1, de la ora 22:00.

Mircea Lucescu a scăpat de Lionel Messi şi de Frankie de Jong, care au fost lăsaţi acasă şi nu au făcut deplasarea la Kiev pentru meciul cu Dinamo din Liga Campionilor (DETALII AICI). Deşi a avut lotul decimat de focarul de coronavirus, în meciul din tur, antrenorul român a reuşit să îşi pregătească echipa extrem de bine, iar ucrainenii au fost aproape de a obţine un rezultat pozitiv în deplasarea din Spania, catalanii câştigând la limită, scor 2-1.

Acum, înaintea partidei de la Kiev, care va fi marţi, de la ora 22:00, în direct la Telekom Sport 1, fostul jucător al lui Espanyol, marea rivală a celor de la FC Barcelona, Florin Răducioiu a vorbit pentru spaniolii de la sport.es despre partida din Liga Campionilor. De altfel, fostul mare atacant a lucrat la Dinamo şi la Brescia cu Mircea Lucescu şi a avut doar cuvinte de laudă despre antrenorul român.

"Lucescu a fost mentorul meu, a fost un profesor pentru mine. Fără el nu ajungeam fotbalist. A crezut în mine şi mi-a dat prima şansă în fotbal. M-a învăţat să joc, dar de la el am învăţat şi alte lucruri importante în viaţă. Mi-a dat cele mai bune sfaturi în acea perioadă a carierei mele şi de la el am avut de învăţat multe lucruri. Vorbea cu mine despre muzee, despre cultură în general, nu doar despre fotbal.

Am renăscut graţie lui! De două sau trei ori pe săptămână făcea exerciţii specifice cu mine, după antrenamente. La Brescia, am crescut enorm în sezonul 1992/1993, apoi am semnat cu AC Milan" , a spus Răducioiu pentru sport.es.

Afla mai multe despre: mircea lucescu 

viewscnt
Articole similare