Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fostul căpitan a plecat de la Rapid şi acum trage să revină în Superliga cu o altă echipă! "M-am înţeles foarte uşor cu ei. Va fi o luptă foarte strânsă"

Fostul căpitan a plecat de la Rapid şi acum trage să revină în Superliga cu o altă echipă! "M-am înţeles foarte uşor cu ei. Va fi o luptă foarte strânsă"

Fotbal intern

Comentarii

Gloria Buzău a folosit la maximum pauza competiţională şi s-a întărit serios în vederea meciurilor care pot aduce în primăvară o promovare la care visează întregul oraş. În cantonamentul din Antalya, buzoienii au avut alături de ei şi noile achiziţii. Printre noii jucători se numără şi fostul căpitan al Rapidului, fundaşul Alexandru Dandea.

Fostul căpitan al Rapidului, Alex Dandea, a venit să pună umărul la promovarea echipei din Crâng

În vârstă de 36 de ani, Dandea nu este doar unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Gloriei, ci unul dintre fotbaliştii din Liga 2 cu cea mai impozantă carte de vizită. Campion cu Astra, căpitan la Rapid şi fost jucător la Dinamo, el spune că negocierile cu buzoienii au durat puţin şi că are un singur obiectiv: promovarea. El a debutat spectaculos pentru Gloria, cu un gol marcat în primul amical din cantonamentul din Antalya, în remiza, 1-1, cu divizionara secundă Polonia Varşovia.

„M-am înţeles foarte uşor cu ei, pentru că ştiam de interesul lor pentru mine şi nu am stat prea mult pe gânduri. Cred că avem o şansă mare de a promova, altfel nu acceptam această provocare. Dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, că sunt echipe bune, de tradiţie care vor să promoveze şi cred că va fi o luptă foarte strânsă”, a declarat Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău, pentru Sportsnet.ro

A fost campion cu Astra în 2016

Rapidist de mic, Dandea îşi aminteşte că momentul în care a semnat cu echipa lui de suflet, în 2020, a însemnat o bucurie la fel de mare ca acela în care a devenit campion cu Astra, în 2016!

„Amândouă au fost bucurii la fel de mari. În primul rând că am semnat cu Rapidul, nu că am primit ulterior şi banderola, ea a fost un bonus să zic aşa. Cred că amândouă o să le pun pe acelaşi loc ca bucurii” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

După cum îşi aminteşte, în perioada petrecută la Astra meciurile Rapidului erau urmărite cu sufletul la gură de jumătate de echipă.

„Jumătate de echipă ne uitam la meciuri, pentru că acolo eram foarte mulţi rapidişti. Era Daniel Niculae, Ioniţă, Oros, după aceea a venit şi Săpunaru, eram foarte mulţi rapidişti” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

Chiar dacă s-a făcut cunoscut pe postul de fundaş central, Dandea a debutat ca... atacant! În ceea ce priveşte postura de apărător, el spune că cel mai dificil nu e să joci împotriva prietenilor, ci să faci faţă glumelor de după meci, dacă pierzi în faţa lor.

„La seniori când am debutat am debutat ca atacant la liga a doua, la CSM Râmnicu Vâlcea şi după aia uşor-uşor am fost retras mijlocaş central, fundaş central. Cu prietenii e greu să joci, dar şi uşor. Dacă câştigi e bine, dacă nu câştigi nu e bine, că intervin şicanele” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

Fiul lui Dandea este portar, socrul e un fost mare jucător

Acasă la Dandea fotbalul se mănâncă pe pâine. Căsătorit cu fiica fostului celebru jucător al formaţiei Inter Sibiu, Adrian Văsâi, ulterior selecţioner al diverselor naţionale de juniori, Alex are un fiu care îi calcă pe urme. Numai că nu e jucător de câmp ci... portar.

„Familia din păcate nu poate veni, pentru că am un băieţel de 8 ani, e în clasa a doua şi mi-e greu să-l mut iar cu şcoala. A rămas acasă, la Sibiu. Face şi el fotbal, e portar, îi place foarte mult şi sper să ajungă şi el fotbalist. Încă nu îmi dă sfaturi. Vine mereu la meciuri, cel puţin când eram la Rapid venea mereu la meciuri, vorbim despre fotbal, pentru că este curios, îi place să înveţe şi sper ca într-o zi să-mi calce pe urme” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

Chiar dacă soţia a crescut cu fotbalul în sânge, Alex spune că ea nu îl critică după meciuri şi nici nu-i dă sfaturi tehnico-tactice.

„Soţia cunoaşte fenomenul, pentru că, după cum ştiţi, şi tatăl ei a fost fotbalist foarte bun. În schimb cu ea nu prea vorbim despre fotbal, nu prea vorbesc despre fotbal” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

Când era copil Alex Dandea adora să culeagă strugurii

Când este acasă ori când sunt în vacanţe, Alex e nedespărţit de cel mic. De dragul lui s-a pozat chiar şi cu eroul preferat al celui mic, Hulk, deşi favoritul lui e Superman.

„Hulk e favoritul lui, ne uitam la desene şi la început când am făcut poza era puţin speriat. Super-eroul meu preferat e Superman” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

Originar din ţinutul vinurilor bune, Drăgăşani, Alex Dandea nu uită copilăria, când abia aştepta toamna să meargă la cules de struguri şi apoi să-i calce în butoi.

„Bunicul meu avea vie foarte multă şi în fiecare an mergeam împreună cu familia, cu fratele meu să ajutăm. Mai ales la început, când eu fiind cel mai mic eram singurul care intram în butoi să pot să-l spăl şi era o gaură pe unde mă băgam mereu acolo” – Alexandru Dandea, fotbalist Gloria Buzău.

Dandea nu e singurul jucător care a venit în această iarnă la Gloria Buzău. Au mai sosit Ovidiu Perianu, Alexandru Fărăgău, Rassambek Akhmatov, Radu Crişan şi Mihnea Rădulescu. Cu patru etape înaintea finalului sezonului regulat, Gloria Buzău ocupă locul 5 în clasament. Pentru a intra în play-off-ul de promovare, buzoienii trebuie să termine între primele 6. Ei mai au de jucat cu Progresul Spartac (deplasare), Corvinul (acasă), CSM Reşiţa (deplasare) şi Viitorul Târgu Jiu (acasă).

Afla mai multe despre: alexandru dandeaalexandru dandea rapidcapitani rapidalexandru dandea buzaufc buzau 

viewscnt
Articole similare