Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fostul coleg al lui Adrian Mutu a ajuns în Liga 1 şi mărturiseşte: ”Am venit ursuleţ”. Câte kilograme trebuie să mai dea jos

Fostul coleg al lui Adrian Mutu a ajuns în Liga 1 şi mărturiseşte: ”Am venit ursuleţ”. Câte kilograme trebuie să mai dea jos

CSM Poli Iași

Comentarii

Ştefan Popescu (25 de ani) a semnat cu Politehnica Iaşi. Fotbalistul român a fost coechipier cu Adrian Mutu la Cesena şi Ajaccio.

Proaspăt ajuns la Iaşi, Ştefan Popescu a mărturisit că se luptă cu kilogramele, la scurt timp după ce a vrut să renunţe la fotbal, din cauza unor probleme personale: ”Sunt fericit că am venit din nou acasă, joc pentru echipa oraşului meu. Sper să ajung la greutatea optimă, să intru în condiţii bune, pentru că nu am mai jucat de foarte mult timp, din mai. Sper să intru cât mai repede pe teren. Cred că trebuie să mai dau jos încă vreo 3,4 kilograme.Am dat jos vreo şapte. Am venit ursuleţ. Am avut nişte probleme personale în ultimul an şi chiar am vrut să renunţ” a declarat Ştefan Popescu, noul fotbalist al ieşenilor.

Popescu va juca la Politehnica Iaşi în playoff-ul Ligii 1. Ultima dată, românul evoluase pentru Salernitana, formaţie pentru care a bifat 11 meciuri. În cariera sa, el a evoluat la Ajaccio şi Cesena alături de Adrian Mutu.

Ştefan (25 de ani) poate evolua ca fundaş stânga sau fundaş central şi a mai jucat în România pentru Astra Giurgiu. În 2012 a jucat pentru prima echipă a Cesenei în Cupa Italiei contra formaţiei Napoli, reuşind să marcheze singurul gol al echipei sale (1-2). Popescu a mai jucat în cariera sa pentru Marseille II, Cagliari, Ternana sau Modena.

Afla mai multe despre: ştefan popescu 

viewscnt
Articole similare