Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fostul mare internaţional, Ciprian Marica despre meciul cu Suedia: ”E greu, dar nu imposibil!” De ce fotbalist îşi leagă speranţele : ”Aşteptăm o sclipire de la el”

Fostul mare internaţional, Ciprian Marica despre meciul cu Suedia: ”E greu, dar nu imposibil!” De ce fotbalist îşi leagă speranţele : ”Aşteptăm o sclipire de la el”

Echipa națională

Comentarii

Ciprian Marica a vorbit despre partida dintre România şi Suedia, meci decisiv pentru calificarea la Euro 2020. Meciul are loc vineri, 15 noiembrie, pe Arena Naţională.

Fostul mare internaţional român este optimist în privinţa calificării primei reprezentative la Euro 2020: ”Va fi greu. Nu imposibil, dar greu. Cred totuşi că avem un avantaj, şi anume că jucăm în faţa a 50.000 de oameni, care cu siguranţă îşi vor face simţită prezenţa. Vor încuraja băieţii şi aceştia vor avea un spirit de învingători şi de luptă. Cred că plecăm cu prima şansă şi putem să învingem Suedia la Bucureşti” a explicat Marica, marţi. El a evitat să-i dea sfaturi selecţionerului Cosmin Contra înainte de acest meci cu Suedia: ”Mă feresc să dau sfaturi de antrenor, dar cred că trebuie să fim totuşi cumpătaţi, să nu ne ia valul datorită publicului. Şi să muncim. Aici, mai departe, va interveni simţul lui Cosmin. Cum va simţi tactica de joc şi jucătorii. Până la urmă, sper să fie inspirat de această dată. Trebuie să fim echilibraţi. Ne pot prinde pe contraatac şi atunci ne va fi foarte, foarte greu. Şi ei sunt conştienţi că noi trebuie să câştigăm şi se aşteaptă ca noi să mergem peste ei. Tocmai de aceea zic să fim echilibraţi şi să cântărim foarte bine atacurile” a mai spus Marica.

Presiunea înaintea unui asemenea meci este una foarte mare, mai ales că partida este decisivă pentru calificarea ”tricolorilor” la Euro 2020. Fost atacant cu experienţă mare la nivel internaţional, Ciprian Marica o confirmă: ”Presiunea e mare, vă daţi seama. La astfel de jocuri, antrenorul nu mai are ce să le spună ca să îi motiveze. Cu siguranţă că vor fi la capacitate maximă. Va conta foarte mult cum ne vom păstra calmul şi echilibrul, cum jucătorii vor gestina fiecare acţiune de joc şi cât de mult va fi şi ziua noastră. Până la urmă, ai nevoie şi de şansă.” a subliniat fostu vârf de la Schalke 04.

Fostul număr 9 al Naţionalei mărturiseşte că are încredere mare în Alexandru Mitriţă, fotbalistul lui New York FC: ”E clar că, după ultimele două jocuri, cu toţii tragem spre Mitriţă. Să spunem că de la el aşteptăm să vină acea sclipire. De ce nu, chiar şi de la mijlocaş, Stanciu sau cine va fi acolo”. Revenirea lui Budescu la echipa naţională îi dă mari speranţe şi lui Ciprian Marica: ”Sunt jucători care pot face diferenţa şi aşteptăm să iasă la rampă. Budescu şi Alibec se înţeleg foarte bine. Acum, la un astfel de joc, este greu să iei o deciziei să îi bagi pe amândoi odată. Dacă funcţionează doar împreună e foarte greu. Însă, individual, amândoi au calităţi să joace la echipa naţională şi să ajute echipa naţională. Nu ştiu dacă vor juca de la început, dar dacă vor intra pe parcurs, sunt sigur că îşi vor pune amprenta. Sunt jucători cu calitate” a mai adăugat Ciprian Marica, marţi.

25 de goluri a marcat Ciprian Marica pentru naţionala României
69 de selecţii are Marica la prima reprezentativă
39 de goluri a marcat Ciprian în Bundesliga

Afla mai multe despre: ciprian marica 

viewscnt
Articole similare