Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fotbalistul care îi poate câştiga Universităţii Craiova titlul: ”Toată lumea îl aşteaptă” | EXCLUSIV

Fotbalistul care îi poate câştiga Universităţii Craiova titlul: ”Toată lumea îl aşteaptă” | EXCLUSIV
Comentarii

Invitat în studioul Telekom Sport, Basarab Panduru a vorbit despre fotbalistul în care îşi pune baza Universitatea Craiova.

De la promovarea în Liga 1, Universitatea Craiova a avut ca obiectiv câştigarea unui titlu. Echipa lui Mihai Rotaru a devenit rapid una dintre cele mai bune din România, dar nu le-a putut surclasa vreodată pe FCSB, Astra, Viitorul sau CFR.

Oltenii au reuşit să ridice două Cupe ale României şi o Supercupă, însă titlul le-a tot scăpat din mână fotbaliştilor din Bănie. În sezonul 2019/2020 au fost cei de la Universitatea cel mai aproape de a câştiga campionatul.

În ultima etapă a play-off-ului, echipa pregătită atunci de Cristiano Bergodi se afla la două puncte în spatele liderului CFR şi aveau să dea piept cu ardelenii în meciul final al sezonului.

Astfel, obiectivul era simplu. Dacă se impuneau în partida de pe Oblemenco, fotbaliştii olteni ar fi pus mâna într-un final pe Liga 1. Însă, CFR-ul lui Dan Petrescu a prevenit asta şi a câştigat cu 3-1.

Următorul sezon, Universitatea a reuşit să se claseze doar pe poziţia a treia în Liga 1, iar acum, cu un antrenor ce a mai câştigat campionate în România pe bancă, oltenii visează iar la titlu.

Fotbalistul care îi poate câştiga Universităţii Craiova titlul

Reghecampf a fost adus cu unicul scop de a aduce Craiovei titlul. Însă nu doar antrenorul contează, ci şi lotul, iar cel mai bun jucător al Universităţii a tot fost accidentat în ultimul timp.

De abia plecat la Universitatea Craiova, Basarab Panduru a vorbit despre Elvir Koljic, fotbalistul în care îşi pune baza echipa pregătită de Laurenţiu Reghecampf.

Panduru a a firmat că toată tabăra oltenilor aşteaptă ca bosniacul să îşi revină fizic, pentru a putea da randamentul maxim şi căra atacul Craiovei

S-ar putea să mai abă dureri la gleznă şi asta să-i afecteze jocul. Când nu mai simte nimic, îl vedem goplgheter. Toată lumea îl aşteaptă pe Koljic.

Cât timp are durerea, asta s-ar putea să-l împiedice să aibă randamentul maximum”, a declarat Basarab Panduru, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: elvir koljic 

viewscnt
Articole similare