Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FOTO & VIDEO | Imagini colosale cu nebunia de la Salonic! Răzvan Lucescu a fost "generalul" lui PAOK

FOTO & VIDEO | Imagini colosale cu nebunia de la Salonic! Răzvan Lucescu a fost "generalul" lui PAOKgalerie foto

Stranieri

Comentarii

PAOK a sărbătorit câştigarea campionatului Greciei pentru prima dată după 34 de ani, printr-un spectacol impresionant la stadionul din Salonic, în care au fost amintite momentele importante din istoria clubului.

Imediat după meci, a început spectacolul la stadion, o sărbătoare care a început prin rememorarea celor două titluri câştigate în urmă cu câteva decenii de PAOK. Pe teren au defilat campionii încă în viaţă ai formaţiei din Salonic, ovaţionaţi de public, într-un spectacol de lumini şi muzică. Au fost omagiaţi şi jucătorii echipei PAOK care nu mai sunt în viaţă, ei fiind prezentaţi pe ecrane uriaşe instalate la mijlocul terenului.

Pe teren a fost adus apoi trofeul şi, rând pe rând, au venit jucătorii echipei campioane, pe un culoar de lumini, ei luându-şi locul apoi pe scena mare din centrul terenului. Unii fotbalişti au parcurs drumul până la scenă dansând, alţii filmând cu telefonul, iar alţii alături de copiii lor.

După alte câteva minute, timp în care suporterii au umplut terenul, campionii au înălţat trofeul deasupra capului şi atmosfera a devenit şi mai incendiară. Momentul a fost marcat prin focuri de artificii şi melodia “We are the champions”. Fanii au cântat şi s-au bucurat alături de jucători.

Pentru Răzvan Lucescu este primul titlu de campion obţinut ca antrenor. Ca jucător, el a câştigat campionatul României cu Rapid, în 2003. La PAOK, tehnicianul român a câştigat al doilea trofeu, după Cupa Greciei în 2018.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: paok 

viewscnt
Articole similare