Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fraţii Kliciko, noi mesaje puternice pentru ucraineni. FOTO | Presa din Ucraina a prezentat imagini cu primii prizonieri ruşi

Fraţii Kliciko, noi mesaje puternice pentru ucraineni. FOTO | Presa din Ucraina a prezentat imagini cu primii prizonieri ruşigalerie foto

Special

Comentarii

Fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko, foşti campioni mondiali la box, categoria grea, au transmis noi mesaje de încurajare pentru ucraineni, care se confruntă cu atacurile Rusiei.

Ucraina este în stare de război după ce Vladimir Putin a dat ordin de atac. Numeroase localităţi din Ucraina au fost atacate de armata rusă şi inclusiv Kievul a fost ţinta rachetelor.

În tot acest context, fraţii Kliciko au revenit cu un nou mesaj de încurajare pentru ucraineni.

Fraţii Kliciko, noi mesaje de încurajare pentru ucraineni şi un avertisment: ”Agresiunile se pot răspândăndi în Europa şi în toată lumea”

Retraşi din activitate, fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko sunt printre cele mai vocale voci din Ucraina, în încercarea de a ridica moralul ucrainenilor.

Vitali Kliciko, în prezent primar al Kievului, i-a asigurat pe locuitorii capitalei Ucrainei că va face tot ce-i va sta în putinţă pentru a apăra oraşul:

”Există furnizare de căldură, electricitate, apă. Transportul public este disponibil. Apropo, acum este gratuit. Dar v-aş ruga să-l folosiţi doar atunci când este o nevoie urgentă. Vă rog, staţi acasă acum! Nu vă panicaţi!

Suntem în contract cu militarii care acum ne apără oraşele, ţara şi trebuie să perseverăm. Ceea ce a făcut Rusia este o mare tragedie. Tragedia nu este doar pentru Ucraina. Aceasta este o tragedie pentru întreaga Europă.

Dar sunt convins că vom supravieţui. Ne vom ridica şi ne vom putea arăta forţa şi spiritul”, a declarat Vitali Kliciko.

Vladimir Kliciko, şi el fost campion mondial la categoria grea, avertizează comunitatea internaţională că este nevoie de un răspuns energic la agresiunile Rusiei:

”Fac un apel la partenerii internaţionali! În zilele astea se întâmplă o tragedie în Ucraina, în ţara noastră. Această tragedie şi război fără sens pot pune stăpânire şi pe casele voastre. Se pot răspândi nu numai în Europa, ci în întreaga lume.

Trebuie să oprim aceastî agresiune pentru eforturi comune. Un război fără sens în care nu vor exista învingători. Trebuie să fim uniţi în faţa agresiunii ruse. Împreună suntem o forţă. Sprijiniţi Ucraina”, a fost mesajul lui Vladimir Kliciko.

Ucrainenii au publicat imagini cu primii prizonieri ruşi

Azi-dimineaţă, la ora 05:00 - ora Ucrainei - Vladimir Putin a dat ordin ca Ucraina să fie atacată. Imediat s-au auzit explozii în mai multe oraşe mari din ţară.

Ulterior, trupele masate până acum pe graniţă au început să înainteze în interiorul ţării, din direcţiile Nord-Est, Est, Sud-Est şi Sud.

În mai multe localităţi importante din Ucraina, printre care Harkiv - un important nod rutier şi feroviar - se duc lupte grele între armata ucraineană şi militarii ruşi.

Până acum, presa din Ucraina a scris că au fost doborâte 6 avioane de luptă şi două elicoptere care aparţineau armatei Rusiei.

Au fost luaţi şi primii ostatici ruşi. Este vorba despre doi soldaţi şi unul dintre ei, Rafik Rakhmankulov, are doar 19 ani.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: kliciko 

viewscnt
Articole similare