Experiențe împreună.
You are here:

FRF a decis pe ce stadioane se vor juca primele două partide din Liga Naţiunilor, cu Irlanda de Nord şi Austria

FRF a decis pe ce stadioane se vor juca primele două partide din Liga Naţiunilor, cu Irlanda de Nord şi Austria

Echipa națională

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal a anunţat stadioanele pe care se vor disputa primele două partide de pe teren propriu din Liga Naţiunilor, în septembrie şi octombrie. UEFA urmează să valideze opţiunile.

Vineri, 4 septembrie, tricolorii pregătiţi de Mirel Rădoi vor debuta în grupa din Liga Naţiunilor, pe teren propriu, în faţa Irlandei de Nord. Partida urmează să se dispute pe Arena Naţională, cu începere de la ora 21:45.

Vor urma două deplasări, în Austria (7 septembrie) şi Norvegia (11 octombrie), apoi vom găzdui Austria într-un joc programat să se desfăşoare la Ploieşti, pe stadionul ”Ilie Oană”, miercuri, 14 octombrie, de la ora 21:45.

Până la finalul lunii, FRF va anunţa şi arena care va găzdui partida cu Norvegia, din noiembrie, penultima din Liga Naţiunilor. Participarea în această ediţie se va încheia în noiembrie, odată cu deplasarea din Irlanda de Nord. UEFA va confirma stadioanele gazdă în următoarea perioadă.

Pe 8 octombrie, naţionala României va disputa şi semifinala play-off-ul EURO 2020, în Islanda. În cazul unui succes, finala pentru calificarea la turneul final va avea loc pe 12 noiembrie, în Bulgaria sau Ungaria, în funcţie de învingătoarea din cea de-a doua semifinală.

Programul complet din Liga Naţiunilor:

  • Vineri, 4 septembrie: Norvegia – Austria, România – Irlanda de Nord (21:45)
  • Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (21:45)
  • Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)
  • Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)
  • Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)
  • Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45)

viewscnt
Articole similare