Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FRF confirmă că meciul Gloria Buzău – FCSB nu se va disputa. Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină

FRF confirmă că meciul Gloria Buzău – FCSB nu se va disputa. Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină

Cupa României

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a confirmat, vineri seară, pe site-ul oficial, faptul că meciul Gloria Buzău – FCSB, din 16-imile de finală ale Cupei României, nu se va mai disputa.

Cazul urmează să fie analizat de Comisia de Disciplină a FRF.

“Federaţia Română de Fotbal anunţă că partida de la Buzău nu se va mai desfăşură, după ce clubul Gloria Buzău a informat FRF că nu va putea evolua din cauza cazurilor de COVID-19.

Vineri seara, SCM Gloria Buzău a informat Federaţia Română de Fotbal că se află în incapacitatea de a evolua în şaisprezecimile de finală ale Cupei României. Formaţia din Buzău ar fi trebuit să întâlnească pe FCSB luni seara, dar a anunţat că nu va putea evolua din cauza cazurilor de COVID-19.

Cazul va fi înaintat Comisiei de Disciplină a FRF care va lua o decizie în ceea ce priveşte această partidă”, este comunicatul FRF.

În urmă cu câteva ore, Gloria Buzău anunţa că meciul cu FCSB, nu va mai avea loc, deoarece în urma testelor pentru coronavirus s-au descoperit 13 cazuri de infectare. De asemenea, testul unui jucător a avut rezultat neconcludent.

“Sport Club Municipal Gloria Buzău doreşte să informeze suporterii echipei de fotbal că partida din cadrul 16-imilor Cupei României, dintre SCM Gloria Buzău şi SC Fotbal Club FCSB SA, programată să se dispute luni, 30 noiembrie 2020, cu începere de la ora 20:45, nu se mai desfăşoară.

Din nefericire, în urma efectuării testelor pentru SARS-CoV-2, a reieşit că trei dintre membrii staff-ului tehnic şi zece sportivi ai secţiei fotbal a clubului buzoian au fost depistaţi pozitiv, iar testul unui sportiv a fost neconcludent.

Imediat a fost instituit protocolul pentru astfel de cazuri. Situaţia celor paisprezece a fost comunicată atât Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, cât şi Federaţiei Române de Fotbal”, este anunţul clubului, postat pe site-ul oficial.

Programul celorlalte confruntări din 16-imi:

Sâmbătă, 28 noiembrie

Turris Oltul Turnu Măgurele – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, ora 11.00

CSC Sânmartin – Dunărea Călăraşi, ora 12.00

U Craiova 1948 SA – ASU Politehnica Timişoara, ora 13.15

Farul Constanţa – Academica Clinceni, ora 13.30

Concordia Chiajna – FC Botoşani, ora 13.30

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Campionii FC Argeş, ora 13.30

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti, ora 18.00

Dinamo – Viitorul Constanţa, ora 20.45

Duminică, 29 noiembrie

Ripensia Timişoara – Astra, ora 12.15

Huşana Huşi – Universitatea Cluj, ora 13.30

FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş, ora 17.30

Politehnica Iaşi – CFR Cluj, ora 20.30

Luni, 30 noiembrie

FK Csikszereda – UTA Arad, ora 18.00

Afla mai multe despre: fcsbgloria buzăucupa româniei 

viewscnt
Articole similare